Anișoara Cușmir, CAMPIOANĂ olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii „Drumul spre Paris” de joi, 25 aprilie
Anișoara Cușmir, campioană olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de Daniel Nazare.
Deține funcția de președinte a FR de Atletism și va discuta despre șansele sportivilor noștri la Paris 2024. Deocamdată 5 atleți români și-au asigurat prezența la Jocurile Olimpice.
Cine este Anișoara Cușmir-Stanciu
Anișoara Cușmir-Stanciu s-a născut pe 28 iunie 1962 în Brăila. Atleta a fost laureată cu aur la Los Angeles 1984 la săritură în lungime.
Deţine în palmares titlurile de vicecampioană mondială şi europeană.
Sub îndrumarea antrenorului brăilean de atletism, Ioan Moroiu, Anişoara Cuşmir s-a perfecţionat însă la săritura în lungime şi a devenit una dintre cele mai vestite săritoare din lume.
A mai luat aurul la Campionatele Mondiale Universitare Edmonton (1983). Prin performanţa reuşită în 1984, Anişoara Cuşmir o egalat-o pe cea a Vioricăi Viscopoleanu, de asemenea campioană olimpică la săritura în lungime, în 1968, la Ciudad de Mexico, unde stabilise şi un nou record mondial, cu 6,82 metri.
În anul 1984, Anişoara Cuşmir a primit gradul de locotenent, ulterior în 1988 a devenit locotenent major. După retragerea din activitatea competițională a devenit antrenoare la Secția de atletism a Clubului Steaua şi a coordonat lotul olimpic de atletism la JO din 2016 de la Rio de Janeiro.
În 2019, a primit titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Brăila. La 19 mai 2021, a fost aleasă în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Atletism.
Emisiunea ,,Drumul spre Paris’’ este fi difuzată în fiecare joi, de la ora 19.00, pe site-ul ProSport.ro și pe canalul de YouTube.