Antrenorul campioanei României, suspendat de FIFA
Site-ul oficial al Federației Române de Fotbal precizează că, în conformitate cu decizia anterior menționată, sancțiunea la nivel internațional se aplică în condițiile precizate în Decizia Comisiei de Recurs a FRF, respectiv cu începere din data de 08.06.2016. În ceea ce privește executarea sancțiunii pe teritoriul României sunt aplicabile prevederile Regulamentului Disciplinar al FRF.
Suspendat inițial timp de 6 luni pentru activitate de pariere, Marius Șumudică a rămas cu o interdicție de doar două luni după apelul făcut în luna martie. Marius Șumudică se află în Slovenia, acolo unde Astra Giurgiu își desfășoară primul cantonament al verii.
„Din vară probabil voi fi concediat de cei de la Astra, pentru că nu mai putem continua având în vedere că voi fi suspendat două luni. Am avut o discuție cu juristul clubului și mi-a argumentat că există un articol în regulamentul federației, că un club nu poate angaja sau avea în organigramă un om care este interzis în activitatea fotbalistică. Eu sunt în această situație de pe 8 iunie și probabil că Astra își dorește să angajeze un antrenor… Atunci se joacă cupele europene, e normal. Nu mă întorc după expirarea suspendării de două luni.” spunea Marius Șumudică, în urmă cu aproximativ trei luni în urmă, la emisiunea ProSport Live.