Antrenorul din Superliga care e ACUZAT că a distrus tot: „Ăsta ne-a nenorocit echipa! Alt vinovat nu văd”
Jean Vlădoiu, fost conducător al FC Argeș, crede că echipa e la un pas de retrogradare din cauza fostului antrenor, Marius Croitoru.
Dinamo – FC Argeș s-a jucat în prima manșă a barajului de menținere / promovare în SuperLiga și roș-albii au câștigat cu 6-1. Piteștenii sunt aproape de Liga 2, cu Vintilă pe bancă, dar problemele, potrivit lui Vlădoiu, au apărut după ce a fost îndepărtat Andrei Prepeliță și a apărut Croitoru.
Marius Croitoru a stat doar zece meciuri la FC Argeș.
Antrenorul din Superliga care e acuzat că a distrus tot: „Ăsta ne-a nenorocit echipa! Alt vinovat nu văd”
Marius Croitoru a fost dat afară de FC Argeș pe 7 martie, iar în locul său a fost numit Bogdan Argeș Vintilă.
„Nu știu dacă Daniel Stanciu s-a băgat în schimbarea lui Prepeliță, dar știu că, după ce am plecat de la FC Argeș, doar cu el am vorbit. Stanciu a decis împreună cu Croitoru lotul. La cine au renunțat, ce jucători au adus, împreună au lucrat.
Stanciu are o mare legătură, pentru că, după plecarea mea, a fost peste toți oamenii din club. A ținut legătura cu Gentea, Croitoru l-a vrut pe X, l-a adus pe X, l-a vrut afară pe Y afară, l-a dat afară. Eu am renunțat pentru că mi-am dat seama că nu mai am ce să facă acolo, cu un antrenor care vrea peste noapte să joace tiki-taka Barcelona cu doi portari pe care îi ai care nu au joc de picior.
Mi se pare ireal. Poți să fii tu Mourinho. Nu ai cum să joci la Pitești în două săptămâni ceea ce joacă Hagi de o viață. Noi am pierdut foarte multe puncte. FC Argeș a avut șansă la acest baraj datorită punctelor făcute de Prepeliță în turul campionatului. La trei puncte de play-off, copilul ăsta a fost schimbat. De ce? Să iasă și să răspundă.
Ei credeau că eu stau acolo degeaba. Uitați ce se întâmplă, jucători care se bat în teren, care se ceartă, care rup tricoul echipei. Eu îl băgam în mașină și îi ziceam ’Du-te, băiatule, de unde te-a adus Croitoru. Du-te la Bacău, la Botoșani’. Eu nu am văzut în viața mea un jucător să rupă tricoul echipei de nervi. M-a durut foarte tare. Niciodată nu am trăit asemenea dezamăgire. Să aduci echipa în situația asta, să ai 17 meciuri fără victorie (…)
Nu Îi reproșez nimic lui Daniel Stanciu. Nu știu dacă Daniel l-a adus pe Croitoru. Ăsta ne-a nenorocit echipa. Eu alt vinovat nu văd. Deciziile lui au fost de-a dreptul… Daniel trebuie să știe, el mi-a zis de Marius Croitoru. (…) Am văzut ce lucrează, comportamentul lui, eu m-am abținut. Nu poți să ai un asemenea comportament, să înjuri, să pui presiune pe toată lumea”, a spus Jean Vlădoiu la Digi Sport.