ANUNȚ. Federaţia Română de Fotbal a anunţat că Liga 3 nu se va mai relua. Sezonul va fi îngheţat
Federaţia Română de Fotbal a anunţat luni, 11 mai, decizia Comitetului de Urgenţă în privinţa campionatului Ligii 3. Sezonul 2019-2020 va fi îngheţat şi nicio echipă nu va retrograda.
„Având în vedere recomandările făcute în vederea reluării antrenamentelor sportive, ţinând cont de faptul că majoritatea cluburilor nu deţin resursele materiale, umane şi financiare pentru a îndeplini condiţiile menţionate în Ordinul comun al Ministerului Tineretului şi Sportului şi al Ministerului Sănătăţii şi considerând că meritul sportiv trebuie să primeze, Comitetul de Urgenţă FRF a validat propunerea Departamentului Competiţii FRF, avizată de Administraţia FRF în urma consultărilor avute cu membrii afiliaţi”.
În ceea ce priveşte promovarea în Liga 2, FRF notează că vor promova „echipele clasate pe prima poziţie în fiecare serie sau învingătoarele unui baraj în dublă manşă între locul 1 şi locul 2 din fiecare serie, dacă diferenţa între primele două clasate este egală sau mai mică de 3 puncte”.
ANUNȚ. Ce se va întâmpla după 15 mai
Referitor la promovarea din Liga 4 în 3, „vor promova 14 echipe, câştigătoarele mini-grupe de baraj în trei între reprezentantele judeţelor. Fiecare echipă va disputa un singur joc împotriva fiecăreia dintre celelalte două echipe din mini-grupă”.
În schimb, începând cu 15 mai, jucătorii formaţiilor din Liga 1 şi 2 se vor putea întoarce la antrenamente, respectând însă condiţiile anunţate de Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe. Fotbaliştii trebuie să intre în carantină timp de 14 zile, apoi să fie testaţi. Toţi sportivii care vor avea rezultatele negative la testele pentru coronavirus vor începe antrenamente individuale, apoi în grupe mici şi ultimul pas va fi reunirea lotului şi antrenamentele în echipă. Reluarea campionatului ar putea să aibă loc în luna iunie.