Prima pagină » Sport » Anunțul făcut de Simona Halep cu doar câteva zile înainte de Roland Garros: „Șansele sunt de 50%”

Anunțul făcut de Simona Halep cu doar câteva zile înainte de Roland Garros: „Șansele sunt de 50%”

Anunțul făcut de Simona Halep cu doar câteva zile înainte de Roland Garros: „Șansele sunt de 50%
Jucătoarea de tenis Simona Halep, în vârstă de 25 de ani, a anunțat, miercuri, prin intermediul paginii sale de Instagram, că șansele sale de a participa la turneul de Mare Șlem de la Roland Garros sunt de 50 la sută, în momentul de față.

„Am ajuns mai devreme la Paris pentru tratament. RMN-ul efectuat arată că am ligamentul rupt din cauza căzăturii de la Roma. Sper să fiu refăcută pentru Roland Garros și voi face tot ce este posibil să fiu pregătită. Doctorii spun că șansele sunt de 50 la sută, în acest moment, dar s-au făcut progrese serioase față de duminică. Vă mulțumesc pentru toată susținerea din ultimele săptămâni. Rămânem foarte pozitivi”, a notat Simona Halep, într-o postare pe pagina sa de Instagram.

Simona Halep s-a accidentat în finala turneului WTA Premier de la Roma, în primul set al partidei cu ucraineanca Elina Svitolina, scor 6-4, 5-7, 1-6.

Ediția din 2017 a turneului de Mare Șlem de la Roland Garros va avea loc între 28 mai și 11 iunie.