Arabii l-au ”transferat” deja pe Reghecampf. Anunțul făcut de antrenorul Stelei
Sursa citată notează că Al Hilal negociază de mai mult timp cu Reghecampf, care i-a impresionat pe arabi prin victoriile obține cu Steaua contra lui Ajax sau Chelsea, în Europa League.
La Al Hilal, locul 2 în Arabia Saudită, Laurențiu Reghecampf ar urma să câștige 3 milioane de euro pe sezon.
Pe lângă Al Hilal, Reghecampf mai are o ofertă și de la Al Nasr, din Emiratele Arabe Unite, anunță televiziunile de sport.
Întrebat de o posibilă plecare, Reghecampf a răspuns: ”N-am ce să lămuresc în momentul de față. Vreau să terminăm acest sezon (n.r. Steaua joacă finala Cupei României, vineri, cu Astra) și după, dacă vor exista discuții, vă voi răspunde cu plăcere”.