Arena Națională, luată cu asalt de BOLIZI cu 1.000 de cai putere! Se așteaptă o asistență numeroasă
Piloți din mai multe țări, printre care România, Bulgaria, Ucraina, Moldova și Norvegia, vor concura sâmbătă și duminică la prima etapă din Campionatul Național de Drift.
Evenimentul va avea loc în jurul Arenei Naționale pentru al doilea an consecutiv.
Unii dintre bolizii prezenți la competiție ajung la 1.000 de cai putere, astfel că la București, sâmbătă și duminică, va fi un adevărat spectacol al derapajelor controlate.
Etapa de la Arena Națională este prima dintre cele 5 programate în acest sezon de drift, a doua urmând să aibă loc în iunie pe Transilvania Motor Ring.
Arena Națională, luată cu asalt de bolizi cu aproape de 1.000 de cai putere! Se așteaptă o asistență numeroasă
După ce în 2022 au fost prezenți peste 5.000 de spectatori la finala campionatului, și de această dată interesul publicului pentru eveniment este unul imens, iar biletele puse în vânzare pe platforma rodrift.ro se epuizează rapid.
Un abonament pentru ambele zile ajunge la 75 de lei, în timp ce unul VIP este 300 de lei.
Un total de 25 de piloți vor concura la Clasa Pro, în timp ce alți 29 s-au înscris la Semi Pro, battle-urile de la ambele divizii urmând să aibă loc duminică. Sâmbătă sunt programate antrenamente și calificări pentru ca cei mai buni din fiecare clasă să ajungă în battle-urile transmise inclusiv în format pay per view.
Pe lângă piloți cu experiență precum Sorin Ene, Gabi Imre, Cătălin Trifan, Răzvan Stan sau Răzvan Frățianu, fanii care vor ajunge la finalul acestei săptămâni la Arena Națională îi vor putea vedea în acțiune și pe exponenții din noua generație, Claudiu Adam, Gabi Imre jr, Alice Ene sau Natalia Iocsak urmând să concureze cu toții la Divizia Pro.
Evenimentul de la Arena Națională se încheie duminică la ora 18.45
Vineri seară, la ora 18:00, publicul va avea parte gratuit de un meet & greet cu piloții la Arena Națională. Pentru weekend, RoDrift a anunțat și câteva surprize.
Spectacol cu foc, drums show, dar și o petrecere cu DJ sâmbătă seară. Totodată, fanii au parte din nou de șansa unui drift experience, rezervările fiind tot pe platforma RoDrift.
Concursul se va încheia duminică seară la 18:45 cu festivitatea de premiere.