Argăseală: Gâlcă lasă loc de interpretări pentru că nu duce frazele până la capăt
Miercuri, Gâlcă a organizat o conferință de presă, în care a acuzat conducerea clubului că nu apără echipa în momentul în care în presă apar informații false și că nu i-au fost aduși jucătorii doriți.
În replică, Argăseală susține că tehnicianul are probleme de comunicare. „Eu am avut o discuție cu el acum o săptămână și spunea că apar foarte multe lucruri care sunt neadevărate, legate de echipă, legate de situația lui, legate de transferuri. Și a atunci a spus că vrea să facă o conferință de presă ca să lămurească aceste lucruri. A făcut această conferință de presă, însă el a vrut să transmită ceva și au fost interpretate spusele lui și în unele cazuri a ieșit altceva, dar eu știu foarte bine și noi știm foarte bine în club ce a vrut să transmită. Speculațiile care au apărut în presă nu cred că o să afecteze în vreun fel relația din club. Pentru că el știe foarte bine ce a vrut să transmită, eu știu foarte bine ce a vrut să transmită, ceilalți știu foarte bine ce a vrut să transmită, numai că nu prea a ieșit ce a vrut să transmită el, nu a dus fraza până la capăt”, a declarat Argăseală, la Sport.ro.
Întrebat dacă s-a simțit vizat, când Gâlcă a afirmat că echipa ar avea nevoie de un Mihai Stoica pentru a apăra interesele clubului, Argăseală a răspuns că nu: „Nu m-am simțit vizat absolut deloc, pentru că eu am o relație foarte bună cu Costel Gâlcă, eu știu foarte bine modul în care el gândește.
După conferința de presă de ieri m-a sunat de vreo patru ori să-mi spună lucrurile astea, să-mi explice care a fost situația. Pentru că și eu fost surprins și i-am spus lucrul ăsta. Am văzut și eu înregistrarea și, într-adevăr, nici nu mă îndoiam că el ar fi putut să facă altceva decât să-și spună propria poziție. Probabil, el are mai puțină abilitate să transmită exact ceea ce vrea să transmită și atunci lasă loc de înterpretări.”
Referindu-se la faptul că Gâlcă s-a plâns că i-a fost adus doar un singur jucător dorit de el, din cei trei ceruți, Argăseală a susținut și de data aceasta că tehnicanul nu a fost bine înțeles.
„Înregistrarea acelei conferințe de presă arată foarte clar că el n-a spus că a cerut trei jucători și a fost adus unul. El a spus, referitor la Lemnaru, că de aici începuse discuția, că el nu l-a vrut pe Lemnaru. El a spus că ceruse trei jucători de pe acea listă și a fost adus decât Breeveld. În acel moment, toată lumea a speculat că el a cerut trei jucători și că de fapt i s-a adus doar unul singur. În situația de față, pe lângă Breeveld, era Papp, era Bourceanu și era Rusescu. Discuțiile despre acești jucători la momentul în care s-au făcut, în luna iunie, nu erau făcute. Ulterior, după ce a fost informat, că în discuție este Pap, este Bourceanu, este Russescu, el a spus că nici măcar nu putea să-i treacă prin cap că putem să-i luăm pe ăștia. Mai ales că, cu o săptămână înainte, Espanol Barcelona se interesase de situația lui Bourceanu l-a el (n.r. – Gâlcă). El fiind foarte bun prieten cu cei de la Barecelona pentru că jucase acolo și putea să dea informații. Și atunci a spus că nici nu se putea gândi la acești jucători. Evident că e foarte bucuros că i s-au adus. Numai că el nu a face completările astea la sfârșit de fraze sau la sfârșit de informare și lasă loc de interpretări”, a precizat oficialul.
Argăseală a adăugat că el și președintele de imagine al FC Steaua, Helmuth Duckadam, lămuresc lucrurile atunci când este nevoie: „Eu consider că este necesar ca atunci când sunt anumite lucruri de lămurit să le lămurim. Și atunci, fie Helmut Duckadam, fie eu ieșim și lămurim aceste lurcuri.”
Antrenorul echipei Steaua, Constantin Gâlcă, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că și-ar dori să aibă la club o persoană care să apere imaginea formației pe care o antrenează, față de atacurile la care aceasta este supusă, așa cum o făcea fostul manager general Mihai Stoica.
„Mi-ar fi plăcut să fie o persoană în club care să iasă din când în când și să vorbească, așa cum a fost înainte Mihai Stoica, care apăra interesele clubului. Sper să iasă cineva mai des să vorbească. În afară nu stă antrenorul să vorbească despre aceste lucruri. Sper să vină cineva sau să iasă cineva și să vorbească despre aceste lucruri”, a spus Gâlcă.
Totodată, Constantin Gâlcă a lăsat să se înțeleagă că este nemulțumit de transferurile făcute de campioana României, el precizând că și-a dorit trei jucători, însă a fost adus doar unul, mijlocașul Nicandro Breeveld.
„O să încercăm să facem performanță. Îmi doresc jucători care să se încadreze într-un anumit tip de joc. Încercăm cu ce avem. Sper cu jucătorii pe care îi avem să ieșim din grupele Ligii Europa și să câștigăm și campionatul. Ne adaptăm la ce avem. Cei din conducere știu. S-au adus jucători, dar am spus eu vreodată că i-am adus eu?! Dintre toți jucătorii care au venit la Steaua, doar Breeveld e cel pe care l-am vrut. Eu am pus pe listă trei jucători”, a spus Gâlcă.
Constantin Gâlcă a afirmat că atacantul Valentin Lemnaru a fost cedat înapoi la Universitatea Cluj la solicitarea jucătorului. „Am vorbit cu el, sunt un om direct, respect pe toată lumea. Eu căutam un alt tip de atacant, dar dacă a venit i-am spus că are aceleași șanse și nimic mai mult. I-am spus că, în opinia mea, trebuia să vină un alt tip de atacant, cu mai multă viteză, cu altfel de joc. Imediat după ce s-a accidentat, în ziua următoare el mi-a cerut să plece. După aceea nu știu ce s-a întâmplat și a plecat când a plecat”, a completat Gâlcă.