Arlauskis dă cărțile pe față: ”Gigi nu mai vrea să prind echipa dacă nu prelungesc contractul. Ce viitor mai am eu la Steaua?”
Intrat în ultimele șase luni de contract, Arlauskis nu a semnat deocamdată prelungirea și nu a fost reținut în lot pentru meciul cu Rapid, pierdut de Steaua cu 1-0 în weekend. ”Vinovat” de această situație ar fi Gigi Becali, conform lui Arlauskis.
”Gigi nu mai vrea să mai prind echipa dacă nu-mi prelungesc contractul. Eu sunt profesionist și n-am decât să respect ce a zis. Pot să mă antrenez și mă bucur că pot să o fac cu echipa. Pe urmă o să vedem. Vineri erau niște zvonuri, sâmbătă după-amiază mi-a zis. Am fost în cantonament și apoi am plecat.
Nu a fost nicio negociere cu Steaua. Impresarul meu negociază în numele meu, dar nu m-a mai sunat, nu mi-a mai dat niciun semn de viață. Au fost discuții anul trecut, dar a rămas că vorbim la începutul anului și nu s-a mai întâmplat. Prin telefon nu sunt negocieri.
Nu mi se pare corect. În fotbal trebuie să decidă antrenorul. Dacă un jucător merită să joace și demonstrează la antrenamente că poate, nu înțeleg de ce să-l scoți. Nu a fost o decizie din punct de vedere sportiv. Este o decizie ciudată.
Nu e vorba de sume de bani. L-am rugat pe Argăseală să mă lase în pace pentru că îi dau cuvântul meu că nu semnez cu altă echipă până în vară. I-am spus să mă lase să câștigăm campionatul și poate o să prelungim contractul. Eu aș vrea să joc în Champions League. Și mi s-a părut că s-a înțeles (…) Eu n-am semnat cu altă echipă. Eu mă țin de cuvânt, dar ei cum se comportă… Nu mai văd o ieșire din situația asta.
Am discutat cu Gâlcă. Eu îl înțeleg. E o presiune mare pe el. Chiar nu merită să fie tratat așa (…) Dacă Steaua continuă așa, nu există nicio șansă. Dacă vreau să continuu, vreau să continuu acolo unde sunt dorit. Vreau să joc, vreau să dau tot. Nu văd cum pot juca dacă se poartă așa. Acum trebuie să-mi caut echipă, să văd unde joc. Ce viitor să mai am acum la Steaua? Îi mulțumesc pentru șansă, că a avut încredere să vin aici. Dacă asta a fost decizia lui Gigi, asta e. Și îi doresc să iasă cât mai repede din pușcărie, să fie alături de echipă”, a spus Arlauskis la Dolce Sport.