Prima pagină » Sport » Atac dur al lui Răzvan Burleanu la adresa lui Mircea Sandu

Atac dur al lui Răzvan Burleanu la adresa lui Mircea Sandu

Atac dur al lui Răzvan Burleanu la adresa lui Mircea Sandu
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, l-a atacat, vineri, în termeni duri pe fostul șef al federației, Mircea Sandu.

„E un moment important în fotbalul românesc (n.r. – plecarea selecționerului Victor Pițurcă) pe care unii oameni, precum Mircea Sandu, se grăbesc să îl afecteze, se grăbesc să semene discordie și otravă. Îl sfătuiesc pe Mircea Sandu să își vadă de treburile domniei sale și de drumurile pe care le are la DNA. Și să fie mult mai atent la temele pe care trebuie să și le facă atunci când este invitat să dea cu subsemnatul în fața procurorilor. Domnul Mircea Sandu să ne lase puțin în pace pentru că avem treabă și o facem bine. Nu ne ating lăturile dumnealui pe care le aruncă în strada mare. Face asta probabil din lipsă de ocupație. E un personaj care și-a tras prime de necalificare pe seama dramei unei națiuni”, a afirmat Burleanu în conferința de presă organizată împreună cu fostul selecționer Victor Pițurcă.

Fostul președinte al FRF, Mircea Sandu, a declarat, joi, agenției MEDIAFAX, că Victor Pițurcă a fost forțat să plece de la echipa națională de către conducerea federației, precizând că prin acest lucru Răzvan Burleanu „lezează interesul național”.

„Sunt stupefiat că un antrenor care nu a pierdut niciun meci în preliminarii și a dus echipa pe locul 23 sau 21 în ultimele 4-5 luni este forțat de conducerea federației să solicite rezilierea contractului. Sunt anumite interese ale celor care conduc acum Federația Română de Fotbal. Nu poți să schimbi așa un antrenor. Dacă Ranieri nu a fost schimbat de greci, care are doar un punct din 9, iar Pițurcă e forțat să plece, deși are 7 din 9, e clar că sunt interese. Aici se fac anumite jocuri care lezează interesul național. Eu mă întreb cum s-a reziliat acest contract, când domnul Burleanu este plecat, și pe banii cui, în timpul serviciului, în Muntenegru, unde sunt alegeri sau calendar pentru minifotbal? Deci în ziua în care se anunță rezilierea contractului selecționerului, președintele e plecat. Cu cine a vorbit Pițurcă? Iar dacă Burleanu e plecat, Chivorchian și-a luat concediu. El e plecat cu minifotbalul, a rămas așa cum am spus, a fost minicandidat, acum e minipreședinte ocupat cu minifotbal, care nu e înregistrat pe nicăieri. Cred că ar fi bine dacă ar spune cine i-a plătit avionul și toate celelalte”, afirma, joi, Mircea Sandu.