Atac la Reghecampf: „Pentru Steaua, rezultatele au fost cele mai dezastruoase cu el antrenor”
El a făcut această declarație în contextul dintre antrenorul Stelei și selecționerul naționalei, Victor Pițurcă. „Conflictul lui cu Pițurcă normal n-ar trebui să aibă loc. Ar trebui să primeze echipa națională. Poate vreodată ajunge și el antrenor la echipa națională și întâlnește și el un antrenor care nu-i lasă jucătorii la lot. Se plânge că sunt multe meciuri. Ăia în Anglia, unde sunt 60-70 de jocuri pe an…? Cred că și domnul Pițurcă are experiență și nu poate să-i dea Reghe lecții. În Liga Campionilor, pentru Steaua, rezultatele au fost cele mai dezastruoase cu el antrenor”, a declarat Ganea, într-un interviu acordat Digi Sport.
Steaua a jucat în acest sezon în grupa E a Champions League, alături de Schalke, Chelsea, și FC Basel. Echipa lui Reghecampf a terminat ultima, cu 3 puncte, înscriind doar două goluri și primind 10.
Ionel Ganea admite, însă, că Reghe are rezultate în campionat. „Rezultatele sunt în favoarea lui Reghecampf. E arogant, dar îl ajută rezultatele”, a spus el.