„Pentru cei care nu știu, Cătălina Ponor este portdrapelul României la Rio. Ea este tripla campioana olimpica, asta însemnând doar o parte a palmaresului ei.
Citez Simona Halep: Și eu mă gândeam că voi fi eu sau Cristina Neagu. Cred că Neagu merita, din punctul meu de vedere, dar decizia a fost luată. O felicit și pe Cătălina Ponor, pentru că este o mare onoare să fii portdrapel la Rio
Am tot respectul pentru Simona dar această declarație mi se pare jignitoare la adresa mea, a Cătălinei și a celorlalți sportivi care au adus României medalii europene, mondiale și olimpice!!! Onoarea revine celei care a câștigat cele mai multe medalii pentru România.
Îți sugerez Simona să participi și tu la Rio 2016 și să vezi cât de greu se câștigă o medalie pentru România și cu siguranță vei aprecia mai mult sportivii care au câștigat mai multe medalii la olimpiada, mondiale și europene. Așadar Halep și Neagu mai au mult de confirmat pentru a avea asemenea pretenții!
Părerea mea… Scuze dacă am jignit pe cineva dar am impresia că doar două sportive are România, și nu este așa!!!”, a scris Marian Drăgulescu pe contul său de Facebook
Comitetul Olimpic și Sportiv Român(COSR) a decis, miercuri, ca portdrapelul României la Rio să fie Cătălina Ponor. Cristina Neagu, Simona Halep, Corina Căprioriu și Alin Moldoveanu au fost sportivii care au intrat inițial în cursa finală pentru alegerea aceluia care va purta drapelul României la Jocurile Olimpice.