Atleta rusă Margarita Plavunova a murit la vârsta de doar 25 de ani, chiar în timpul unui antrenament
Sportiva a fost găsită moartă, conform Mirror, pe marginea unui drum dintr-un sat din districtul Morshansky, din regiunea Tamblov Oblast, din Rusia. Aceasta se afla în mijlocul unui antrenament.
Plavunova a suferit un stop cardiac în timpul antrenamentelor, potrivit sursei citate. Martorii evenimentului au chemat ambulanța, însă echipajul acesteia nu a reușit să îi salveze viața.
Plavunova a participat la mai multe competiții naționale. Aceasta a devenit campioană universitară la proba de 60 m garduri. Margarita Plavunova deținea un total de 18 medalii.
Margarita Plavunova lucra și ca model, pe lângă cariera sa sportivă.
Mirror a mai precizat faptul că autoritățile locale au deschis o investigație cu privire la moartea atletei.
Foto: Captură