Autocarul în care se aflau jucătorii și staff-ul FC Vaslui, implicat într-un accident rutier
Autocarul în care se aflau jucătorii și staff-ul grupării FC Vaslui a fost implicat într-un accident rutier, sâmbătă, în timp ce revenea de la Brașov, informează www.prosport.ro.
Potrivit sursei citate, în apropiere de Bârlad, autocarul grupării moldave a încercat să depășească un camion, moment în care șoferul acestuia a făcut brusc stânga, fără semnal și fără să se asigure.
Toate persoanele aflate în autocar sunt în afara oricărui pericol și așteaptă un nou autocar pentru a ajunge până la Vaslui. Singurul care a suferit răni ușoare a fost portarul Cătălin Straton, care stătea în apropierea șoferului. Straton are o contuzie la tibie, în același timp câteva cioburi intrându-i în mână.
„Accidentul s-a produs pe drumul european 581, la ieșirea din municipiul Tecuci. Primele cercetări indică faptul că șoferul autocarului a intrat într-o depășire într-o zonă marcată cu linie continuă și a rezultat impactul cu o camionetă care nu era încărcată cu marfă și care circula regulamentar, din sens opus. Nu s-au înregistrat victime, ci doar avarii ușoare”, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX șeful Poliției Rutiere Galați, Bogdan Carp.
FC Vaslui revenea de la Brașov, unde vineri, a întâlnit echipa Corona, într-un meci din etapa a XI-a a Ligii I, brașovenii impunându-se cu scorul de 2-0.
Tudor Neacsu, corespondenti@mediafax.ro