Avem un nou campion MONDIAL la kickboxing! Accidentare horror pentru Stoica la Torino
Călin Petrișor este noul campion mondial ISKA la categoria mijlocie după o victorie magnifică la Torino, unde l-a făcut KO pe ucraineanul stabilit în Italia, Hnatchuk, fostul deținător al centurii.
În aceeași gală, în fața a peste 5.000 de spectatori, Bogdan Stoica a pierdut duelul pentru titlul mondial după o accidentare gravă în repriza a doua a duelului cu italianul Mattia Faraoni.
Challenger și cotat cu șansa a doua în acest duel, Petrișor, care este subofițer în Armata României, a început meciul incredibil și, după numai câteva secunde, l-a trimis la podea pe ucrainean cu un croșeu de stânga. Sportivul din Găești a continuat forcingul, iar de această dată a încheiat conturile definitiv, cu o lovitură asemănătoare, pentru Hnatchuk fiind imposibil să se mai ridice de la podea. Astfel, Petrișor își adaugă în palmares și titlul mondial după ce, în vară, câștigase centura europeană, tot printr-un KO.
Avem un nou campion MONDIAL la kickboxing! Accidentare horror pentru Stoica la Torino
“Trăiesc cel mai frumos moment al carierei mele. Sunt fericit că steagul României a fluturat învingător aici la Torino, iar pe viitor sper să continui cu rezultatele internaționale foarte bune”, a spus Petrișor imediat după meci.
Sportivul antrenat de Dan Mocanu nu va avea timp de sărbătorit deoarece pe 15 decembrie va lupta în marea finală Dynamite Fighting Show de la Galați. Acolo, va avea parte de o luptă de prestigiu împotriva lui Valentin Mavrodin, unul dintre reprezentanții noului val din kickboxul românesc.
“Mă bucur să văd că Petrișor a confirmat această șansă oferită de Oktagon și ISKA. Anul viitor vom încercă să facem un meci în care să își apere centura în România”, a declarat Alin Huiu, reprezentantul ISKA în România.
Stoica, înfrângere dureroasă
La două luni după victoria mare din Glory contra lui Luis Tavares, Bogdan Stoica a coborât în lacrimi din ringul de la Torino. Într-un duel pentru centura ISKA la semi grea, Stoica a dominat prima repriză a duelului cu Mattia Faraoni, însă în cea de-a doua, după un clinci, italianul a căzut peste genunchiul lui Bogdan, cauzându-i o accidentare gravă.
Deși a încercat să continue, Stoica și-a pierdut puterea în picior, astfel că a fost numărat și a trebuit să abandoneze lupta. “Sunt extrem de supărat. Nici nu mă gândeam că nu voi câștiga acest meci. Acum aștept să merg la un RMN pentru a vedea exact ce am pățit. Vreau revanșa neapărat”, a declarat Stoica.