Prima pagină » Sport » Avion al clubului de fotbal Manchester City, evacuat înainte de a decola spre România

Avion al clubului de fotbal Manchester City, evacuat înainte de a decola spre România

Avion al clubului de fotbal Manchester City, evacuat înainte de a decola spre România
Un avion care transporta membri ai clubului de fotbal Manchester City spre București a fost evacuat, luni dimineață, înainte de a decola din Marea Britanie, după ce în cabină a fost semnalat fum.

Avionul urma să decoleze la ora 10.30 (12.30, ora României) din Manchester spre București. Aeronava – în care erau membri ai departamentului tehnic al clubului Manchester City, inclusiv ambasadorul clubului și fostul jucător Mike Summerbee, sponsori și jurnaliști – a fost evacuat pe pista aeroportului din Manchester după ce în cabină a fost semnalat fum sau abur.

După aproximativ o oră, pasagerii au fost îmbarcați din nou în avionul companiei Carpatair, fiind înștiințați că inspecția nu a descoperit nimic anormal.

„După informații privind o defecțiune la sistemul de aer condiționat, pasagerii zborului Carpatair spre București au fost debarcați scurt timp ca măsură de precauție”, a transmis Aeroportul Manchester.

Potrivit Aeroportului Manchester, Cursa V32422 spre București trebuia să decoleze inițial la ora 10.30 (12.30, ora României), dar a părăsit aeroportul la ora 11.58 (13.58, ora României).

În momentul difuzării acestei știri, aeronava este în zbor, deasupra Canalului Mânecii, îndreptându-se spre București, conform site-ului de monitorizare a zborurilor Flightradar24.com.

Echipa Manchester City a ajuns duminică seară, cu alt avion, la București, unde va juca marți în play-off-ul Ligii Campionilor cu Steaua.