Președintele Consiliului de Administrație al FC Dinamo, Nicola Badea, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că nu a încheiat nicio tranzacție de vânzare a acțiunilor pe care le deține la gruparea bucureșteană către acționarul Ionuț Negoiță.
„Nu s-a încheiat nicio tranzacție. Atât am de declarat deocamdată. Nu am ce să comentez în jurul speculațiilor. Nu am ce să fac, a început transhumanța, folclorul funcționează”, a afirmat Badea pentru MEDIAFAX.
Surse din anturajul omului de afaceri Ionuț Negoiță au confirmat pentru MEDIAFAX că acționarul dinamovist nu a devenit încă majoritar la gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare, nefiind finalizată deocamdată nici cumpărarea acțiunilor deținute de Dragoș Săvulescu.
Președintele Consiliului de Administrație al FC Dinamo, Nicolae Badea, declarase săptămâna trecută că îi va ceda acțiunile pe care le deține omului de afaceri Ionuț Negoiță, precizând că nu mai are motivație să continue la gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare.
„Am anunțat încă din toamnă faptul că vreau să plec de la Dinamo. Iar această dispoziție a mai scăzut, a mai crescut de atunci și până acum. Am toate motivele să nu mai rămân la Dinamo. Dar sunt motivele mele, nu le expun public. E problema voastră, a jurnaliștilor, să mă scanați și să le aflați. Nu mai am motivație să continui la Dinamo. Îi voi da acțiunile mele domnului Negoiță. I le cedez. Știu că va fi singur la club. A, dacă vor fi și alții lângă dânsul, aceia vor fi, probabil, în foaier. Este exclusă revenirea lui Cristi Borcea la Dinamo. El va rămâne unul dintre cei mai fervenți susținători ai clubului, nimic altceva. Chestiunile medicale au fost în toamnă, nu mai sunt de actualitate și nu au fost în măsură să mă scoată din circuit”, a declarat Badea pentru sport24h.ro.
La finalul anului trecut, Ionuț Negoiță le-a propus celorlalți doi acționari dinamoviști, Nicolae Badea și Dragoș Săvulescu, un plan de redresare a clubului, prin care el să investească o sumă de bani mai mare, devenind în schimb acționar majoritar la FC Dinamo.
Dragoș Săvulescu și-a dat demisia din funcția de președinte delegat al lui Dinamo și a renunțat la cota sa de 30 la sută din acțiunile clubului Dinamo. Nicolae Badea și Ionuț Negoiță dețin și ei câte 30 la sută din acțiuni, în timp ce 10 procente aparțin FC Dinamo, adică vechea societate care a administrat clubul.
La începutul lunii august 2012, omul de afaceri Ionuț Negoiță a preluat, pentru o sumă de „câteva milioane” de euro, un pachet de 30 la sută din acțiunile clubului Dinamo, rămase în proprietatea lui Nicolae Badea și Dragoș Săvulescu după retragerea lui Cristian Borcea din rândul acționarilor.