20:52
„Bănel Nicoliță a fost transferat la FC Viitorul! Încă un jucător de mare valoare la FCV”, anunță gruparea finanțată de Gheorghe Hagi pe pagina oficială de Facebook.
Liber de contract din vara anului trecut, mijlocașul s-a aflat în atenția clubului SSC Napoli în luna noiembrie, iar la începutul lunii ianuarie a negociat cu Al Ittihad, grupare antrenată de Victor Pițurcă, dar transferurile nu s-au concretizat.
Bănel Nicoliță, 30 de ani, a evoluat din 2011 până în 2014 în Franța la FC Nantes și AS Saint-Etienne. De la finalul sezonului 2013-2014, el a rămas fără contract. Mijlocașul cu 36 de partide jucate pentru echipa națională a României a evoluat în țară pentru cluburile Dacia Unirea Brăila, Poli AEK Timișoara și Steaua.