Becali a găsit soluția pentru naționala României
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, că reprezentativa României o va învinge pe cea a Olandei dacă selecționerul Victor Pițurcă va folosi jucătorii convocați de la formația „roș-albastră”.
Gigi Becali a mai spus nu se va prezenta la termenul de marți al recursului făcut de procurorii DNA în cazul achitării lui din dosarul privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării, deoarece va merge la Amsterdam pentru a urmări meciul Olanda – România.
„Mă duc în Olanda pentru că joacă sigur cu Chipciu și posibil și cu Popa și Tănase. Dacă joacă cu echipa Stelei, și va juca pentru că nu are ce face, noi o să batem Olanda. Crezi că dacă nu simțeam că batem Olanda, mă duceam? Eu nu merg când mă simt învins”, a spus Becali.
Gigi Becali consideră că România nu a învins Ungaria deoarece Pițurcă nu l-a introdus pe teren mai repede pe Alexandru Chipciu, marcatorul celui de-al doilea gol. „Credeam că îi batem în orice situație. Pe unguri îi bat și Rapid și Dinamo. România nu a bătut pe Ungaria, pentru că Dumnezeu a văzut nedreptatea făcută că nu l-a băgat pe Chipciu”, a subliniat Becali.
Instanța supremă a amânat, luni, pentru 22 aprilie judecarea contestației DNA în dosarul „Valiza”, în care Gigi Becali și ceilalți inculpați au fost achitați pentru dare de mită, acuzație adusă după ce în 2008 ar fi încercat să premieze jucătorii Universității Cluj în partida cu CFR Cluj.