Prima pagină » Sport » Becali îl dă afară pe căpitanul Stelei: ”Îi mulțumesc, dar nu mai poate”

Becali îl dă afară pe căpitanul Stelei: ”Îi mulțumesc, dar nu mai poate”

Becali îl dă afară pe căpitanul Stelei: ''Îi mulțumesc, dar nu mai poate''
Steaua nu a câștigat niciunul dintre cele două meciuri oficiale disputate în 2017 (1-1 cu CFR Cluj și 2-2 cu FC Voluntari) și cel mai criticat jucător e căpitanul Mihai Pintilii, pe care finanțatorul Gigi Becali îl cere scos din echipă.

„Doarme pe teren!”, a spus omul de afaceri, care consideră că Pintilii (32 de ani și jumătate) este de nerecunoscut, față de mijlocașul care făcea un cuplu redutabil cu Bourceanu în precedentul mandat al lui Laurențiu Reghecampf, când roș-albaștrii au ajuns, în 2013, până în optimile de finală ale Europa League.

Becali i-a mulțumit lui Mihai Pintilii pentru tot ce a făcut pentru Steaua până acum, dar spune că nu mai poate continua la cel mai înalt nivel în tricoul Stelei și propune ca locul căpitanului la mijlocul terenului să fie luat de Ovidiu Popescu.

„Dacă mă întrebați cine nu mi-a placut cum a jucat (n.r. cu FC Voluntari), pot să vă zic vreo 3, dar știam de De Amorim că are răni la unghii și o să joace greu. De Boldrin pot să vă zic că a fost așa și așa… Un singur jucător nu mi-a plăcut: Pintilii. Nu mai e ăla de pe vremuri, stă pe teren și doarme pe teren. Se supără sau nu, îi mulțumesc pentru tot ce a făcut la Steaua, îl îmbrățișez, dar nu mai poate la Steaua”, a spus Gigi Becali.

Autor