Becali: O să îl vând și pe Reghecampf, îi pun clauză trei milioane și îl aduc pe Dan Petrescu
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că o să îl vândă pe tehnicianul Laurențiu Reghecampf punându-i o clauză de reziliere a contractului de trei milioane de euro pentru ca ulterior să îl aducă antrenor pe Dan Petrescu.
„Acum, când vine, îi spun lui Reghecampf că nu mai vreau pe un an, vreau pe trei ani. De ce? Pentru că dacă vrea cumva să-l fure vreo echipă să plătească o clauză. Și îi pun clauză de trei milioane. Nici eu nu-l dau afară trei ani, dar nici el n-are voie să plece trei ani. El sigur o să fie încântat. Eu o să am răbdare trei ani pentru că face ce vreau eu, disciplină. Adică a întârziat cinci minute la masă jucătorul, nu mai mănâncă. Asta e, disciplină de fier am cerut tuturor antrenorilor, dar niciunul nu a ținut cont de ce spuneam. Și e normal, că dacă un jucător nu e disciplinat în afara terenului nu e disciplinat nici în timpul meciului. De asta vreau trei ani contract, pentru că sunt convins că face treabă și o să-l vând și pe el. Da, pentru că prin clauză îl vând. Cine îl vrea, îl vând, trei milioane să-mi dea și îl vând și pe Reghecampf. Da-da, vând și antrenori. Așa îl dau pe trei milioane și îl aduc pe Dan Petrescu. Pentru că cine îl vrea pe Dan Petrescu plătește trei milioane clauză. Sunt echipe mari care plătesc, iar eu vând”, a explicat Becali.
Oficialul stelist este foarte mulțumit de Reghecampf, antrenor despre care spune că până acum l-a testat. „În ceea ce privește antrenorul, nici măcar nu am făcut contractul. L-am plimbat, l-am plimbat ca să nu semneze. Era contract pe un an și l-am tot plimbat ca să-l testez. Și am ținut tot timpul relația cu Mihai Stoica și l-am întrebat de el. Din punct de vedere disciplinar, ceea ce eu vreau la Steaua de atâția ani, Reghecampf este ideal. Din punct de vedere tehnic mi-a zis MM că vede niște antrenamente pe care nu le-a văzut niciodată. Adică nu a știut că există, deci face niște antrenamente extraordinare”, a precizat Gigi Becali.
Laurențiu Reghecampf a preluat formația Steaua la finalul lunii mai, el înlocuindu-l în funcția de antrenor principal pe Mihai Stoichiță. În vârstă de 36 de ani, Reghecampf a antrenat Concordia Chiajna, echipă care a terminat campionatul pe locul nouă după ce la finalul turului se afla pe poziția a 17-a.