Becali reia războiul cu generalii din Armată: „Mincinoșii vor să mă mulgă”

Publicat: 21 03. 2016, 14:10

„Într-o lună ne întoarcem în Ghencea. În câteva luni avem și sigla”, mărturisea Becali în urmă cu patru zile, în direct la Digi Sport. Mulți au privit cu rezerve spusele patronului roș-albaștrilor, în condițiile în care MApN-ul, în comunicatul oficial postat după întâlnire, nu dădea foarte multe detalii în acest sens. Între timp optimismul latifundiarului s-a mai temperat, el revenind la vechiul său conflict cu generalii din armată.

Deși și-a exprimat iar speranța legată de faptul că va ajunge la un numitor comun cu ministrul Mihnea Motoc, Becali i-a înfierat pe alți reprezentanți ai CSA-ului.

„Acolo mai sunt și niște oameni care conduc CSA-ul și zic să mai ia niște bani de la Becali. Sunt niște mincinoși care îl influențează pe ministru. Cer 2.000.000 de euro despăgubiri. Dar eu nu le-am adus pagube? Nu le-am adus beneficii, jucând cu marca pe piept în Europa? Ei trebuie să-mi dea bani. Să nu se ia cu mine la chestiuni juridice, că mă duce mintea. Ei vor să facă mișmașuri, că s-a făcut licențierea și să plătească Becali înmulțint cu zece. Nu mă voi lăsa muls. N-ați văzut că pe femeia care a făcut evaluarea a luat-o DNA-ul cu șpaga…”, a explicat Becali.