Belodedici, urmărit de Poliție, „cu girofarul, 100 de metri”, după meciul de adio al „Generației de Aur”! „Așteptau la pândă”

Publicat: 27 05. 2024, 15:51
Miodrag Belodedici (d)

Miodrag Belodedici, legenda fotbalului românesc, campion al Europei cu Steaua București (dar, și cu Steaua Roșie Belgrad!), a fost urmărit de Poliție la scurt timp după meciul de adio al „Generației de Aur”.

„M-au urmărit cu girofarul, ei fiind la 100 de metri în spatele meu”, a spus „Căprioara”.

Belodedici, lăsat fără permis de conducere

Se pare că, la finalul partidei de adio a „Generației de Aur”, Miodrag Belodedici a mers la restaurant împreună cu superstarurile evenimentului de pe Arena Național, acolo unde a consumat alcool. Deși este recunoscut ca un personaj extrem de echilibrat, care niciodată nu a făcut exces, „Belo” n-a scăpat de vigilența polițiștilor, care au aplicat legea la sânge.

Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 26 mai, notează prosport.ro.

Imediat după ce a plecat de la petrecere, fostul internațional a fost oprit de un filtru al Poliției și verificat cu aparatul alcooltest. Se pare că lui Belodedici i-a ieșit o alcoolemie de 0,08 în aerul expirat.

„Poliția m-a oprit în momentul în care am plecat de la petrecere, în jurul orei 3 dimineața. Așteptau la pândă. Au plecat în urmărirea mea cu girofarul, ei fiind la 100 metri în spatele meu.

Vă dați seama cât de beat eram? Am băut două șprițuri. La etilotest, valoarea a fost de 0,08! Am fost sancționat contravențional, iar la Poliție am stat două ore. Eu le-am spus că nu sunt în stare de ebrietate”, a declarat Miodrag Belodedici, citat de Cancan.ro. Pentru că a încălcat legea, fostul mare fotbalist s-a ales și cu permisul suspendat – „Mi-au luat permisul pentru 90 de zile”.

Sâmbătă seară, 25 mai 2024, pe Arena Națională, din București, a avut loc meciul Generația de Aur – Restul Lumii, o partidă de adio a gloriilor anilor ‘90. „Tricolorii” s-au impus cu 3-2, grație golurilor marcate de Basarab Panduru, Gică Hagi și Costel Gâlcă. Întâlnirea de pe teren a continuat și la un restaurant select, cu o mică petrecere în onoarea supervedetelor din „sportul rege”.