BGS atacă FRF: Federația a ajuns să-și ceară scuze în fața huliganilor – GALERIE FOTO

Publicat: 13/10/2014, 13:00

„Cei de la Federația Română de Fotbal au ajuns să ceară scuze celor câteva sute de huligani. Nu știm însă care este poziția FRF-ului față de ceilalți participanți la acest eveniment sportiv. Am ajuns în postura în care trebuie să ne cerem scuze, nu ni se pare ok poziția lor. Tocmai de aceea am decis să reziliem contractul cu FRF. Până acum nu am mai avut niciun fel de probleme cu FRF. Niciodată. Până acum s-a înțeles situația. Toată lumea știe că din cauza câtorva sute de huligani se tulbură ordinea publică și se pune în pericol siguranța celorlalți participanți. Deci poziția noastră asta e – atâta timp cât federația a ajuns să ceară scuze huliganilor, care, nu o dată, ci în repetate rânduri, au tulburat liniștea publică, nu avem cum să continuăm acest contract”, a declarat Ungureanu.

Proprietarul grupului de firme BGS, Bogdan Oprea, a declarat că în ceea ce privește colaborarea cu Primăria Capitalei, agenții săi vor continua să asigure paza la Arena Națională. „Declarațiile date de președintele FRF constituie unul dintre motivele pentru care noi am reziliat unilateral contractul cu federația. Nu e o atitudine deloc ok. Contractul cu primăria rămâne în vigoare. Sunt două contracte total diferite”, a spus Oprea, pentru MEDIAFAX.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a emis, duminică, un comunicat, în care afirma că regretă incidentele dintre forțele de ordine și suporteri de la meciul România – Ungaria, scor 1-1, din preliminariile Euro-2016, acuzând firma de pază de la Arena Națională de abuzuri la adresa fanilor.

„Am declarat, imediat după meciul cu Ungaria, că măsurile de securitate și-au atins scopul. M-am referit exclusiv la măsurile prin care s-a evitat un contact fizic violent între fanii maghiari și cei români. În această dimineață am descoperit fața nevăzută a partidei, una dureroasă și care nu necesită multe comentarii, ci măsuri ferme. Mulțumesc presei pentru informațiile și imaginile furnizate. S-au petrecut lucruri de neacceptat, intolerabile pe un stadion din România. Regret incidentele produse între forțele de ordine și suporteri, îmi cer scuze față de fanii care au avut de suferit din cauza abuzurilor și excesului de zel. Federația Română de Fotbal condamnă atitudinile violente și nejustificate la adresa suporterilor. Îi asigur pe toți cei care au avut de suferit că vinovații vor plăti”, a afirmat Burleanu.

Burleanu a mai spus că la revenirea naționalei din Finlanda va avea o „discuție fermă cu conducerea companiei care a avut reponsabilitatea securității pe Arena Națională”: „Acest moment a fost picătura care a umplut paharul în ce privește Legea 4 și prevederile ei. Așa cum am promis suporterilor, în 6 luni vom avea un nou proiect de lege”.

Firma de pază care a asigurat ordinea la partida România – Ungaria, BGS, a anunțat rezilierea unilaterală a contractului cu Federația Română de Fotbal și a precizat că toți agenții de securitate care au făcut exces de zel vor fi sancționați.

BGS a precizat că rezilierea unilaterală a contractului de prestări servicii încheiat cu FRF va fi făcută începând cu data de 27 octombrie, la presiunea mediatică și a Federației Române de Fotbal. „Luând în considerare lacunele legislative, presiunea mediatică și reacția Federației Române de Fotbal, în urma incidentelor petrecute la meciul de fotbal Romania-Ungaria, societatea noastră a ales să rezilieze unilateral contractul de prestări servicii încheiat cu FRF începând cu data de 27.10.2014. Am luat această decizie, convinși fiind că am făcut tot posibilul să respectăm legea și să menținem în cadrul meciurilor, climatul de liniște și ordine pentru zecile de mii de suporteri nu pentru o mână de huligani”, a precizat firma de pază.

Mai multe incidente au avut loc, sâmbătă seară, înainte și în timpul meciului România – Ungaria. În timpul partidei, fanii unguri au încercat să se bată cu suporterii români, iar jandarmii și angajații BGS au intervenit pentru a calma spiritele, angajații firmei de pază lovind mai multe persoane, printre care femei și copii.

Conform Jandarmeriei și SMURD, aproximativ 30 de suporteri români au fost duși la secțiile de poliție, pentru cinci fani s-a dispus sancțiunea de a merge la stadion un an, iar 46 de persoane au avut nevoie de asistență medicală.

Reprezentativa României a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul susținut, sâmbătă, pe Arena Națională, în compania selecționatei similare a Ungariei, în etapa a doua Grupei F din preliminariile Euro-2016.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării