Boxul românesc, imediat după Rusia! Ce spune președintele Vasile Cîtea despre succesul de la Campionatele Europenepentru tineret de la Erevan
România a participat cu 23 de pugilişti la competiţia din Armenia, dintre care 13 la masculin şi 10 la feminin, având a doua delegaţie ca mărime, după Rusia (25 de sportivi).
La întreceri s-au înscris 275 de pugilişti din 29 de ţări, 186 la masculin şi 89 la feminin.
România a reușit să cucerească 4 medalii după cele 5 obținute de fetele antrenate de Adrian Lăcătuș și Constantin Galbenușe.
9 medalii este o performanța istorică pentru delegația României, care a avut 20 de sportivi din 23 în sferturile de finală.
Boxul românesc, imediat după Rusia! Ce spune președintele Vasile Câtea despre succesul de la Campionatele Europenepentru tineret de la Erevan
Preşedintele Federaţiei Române de Box, Vasile Cîtea, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că sportivii din lotul naţional să participe cu o delegație numeroasă la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028.
„Am fost a doua delegație din punct de vedere numeric la aceste Europene de tineret. Şi am încheiat tot pe locul 2, în spatele Rusiei, cu aceste rezultate minunate. Acești copii reprezintă un viitor consistent pentru boxul românesc, atât la masculin, cât şi la feminin.
Eu cred că această generație ne va ajuta să avem o delegație consistentă la Jocurile Olimpice din 2028.
Azi boxul românesc este acolo unde era o dată, în perioadele de glorie. Aceste rezultate de la Europene vor fi foarte, foarte greu de egalat în viitor. Numărul de medalii, 9, este impresionant, dar şi faptul că din 23 de sportivi cu care am participat, 19 au ajuns în sferturile de finală.
Sunt lucruri care vor fi greu de repetat, de acum avem un etalon la care ne vom raporta tot timpul. Şi cu siguranță vom tinde mereu să depășim acest record”, a spus Cîtea.
Visul oricărui sportiv e să iasă campion olimpic, crede Vasile Cîtea
„Dintre acești tineri îmi doresc ca toți să îşi mențină şi la seniori nivelul actual. Și chiar să îl depășească, deoarece pentru asta se pregătesc. Visul oricărui sportiv e să iasă campion olimpic.
Noi încercăm să nu mai folosim termenul de medalie, pentru că mulţi sportivi când ajung în semifinale se relaxează
Şi chiar dacă mulți dintre ei au capacitatea de a-şi învinge adversarii şi să câștige se relaxează şi se mulțumesc cu ceea ce au atunci. De aceea noi vorbim numai de locul 1, pentru că imnul se cântă doar pentru învingător”, a adăugat președintele FR de Box.