BRAGA – CFR CLUJ 0-2. Sougou a ajuns la un spital din Braga
Președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat, miercuri seară, că jucătorul senegalez Modou Sougou a fost transportat la spitalul de neurochirurgie din Braga, după ce a suferit o comoție cerebrală la meciul cu Sporting, câștigat, cu scorul de 2-0, în prima etapă a grupei H a Ligii Campionilor.
„Sougou este la neurochirurgice, la spitalul din Braga. A fost lovit la cap și a făcut comoție cerebrală și a căzut inert, fără să se apere, să mai pună mâna. S-a lovit și la coaste, dar asta mai înainte”, a declarat Mureșan la Dolce Sport.
Pe de altă parte, Mureșan a spus că a simțit că CFR va lua puncte de la Braga: „Am simțit dorința mare de victorie a băieților și a celor care au jucat în Portugalia. Am simțit o determinare și o coeziune foarte mare,. Am jucat realist, exact ceea ce trebuia. Bastos se bucură că a dat gol contra fostei sale echipe”, a precizat oficialul clujean.
Campioana României, CFR Cluj, a debutat cu victorie în sezonul 2012/2013 al Ligii Campionilor, după ce a câștigat, cu scorul de 2-0 (2-0), meciul susținut, miercuri seară, în deplasare, în compania formației portugheze Sporting Braga, în grupa H a competiției. Golurile învingătorilor au fost marcate de Bastos, în minutele 19 și 34.