Burleanu: România are selecționer capabil să ne ducă la Euro 2016

Publicat: 01 07. 2014, 17:30

Oficialul FRF a dezmințit zvonurile conform cărora ar fi luat legătura cu fostul selecționer Ladislau Boloni pentru a discuta o posibilă înlocuire a lui Victor Pițurcă din postul de selecționer.

„Nu am discutat niciodată cu domnul Ladislau Boloni referitor la această temă. România are, în momentul de față, selecționerul capabil să ne ducă la Euro-2016. În același timp, mi se pare normal să monitorizăm toți antrenorii care au făcut performanță și care pot la un moment dat să se alăture acestui proiect de performanță al fotbalului românesc. Mai mult de atât trebuie să ne uităm la situația când Răzvan Lucescu și-a dat demisia și vă amintiți că fostul președinte nu avea soluții”, a declarat Burleanu.