Burleanu spune că FRF nu a fost prejudiciată prin rezilierea contractului cu Pițurcă, iar la clauza de 500.000 de euro s-a renunțat în „interesul fotbalului românesc”
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că instituția pe care o conduce nu a fost prejudiciată prin încetarea contractului cu Victor Pițurcă, precizând că renunțarea la clauza de reziliere de 500.000 de euro a fost și în „interesul fotbalului românesc”.
Întrebat dacă FRF a fost prejudiciată prin rezilierea contractului fostului selecționer, Burleanu a răspuns: „Dacă ați avea cunoștințe juridice, prejudiciu nu poate să fie decât estimat și nu poate fi stabilit decât de o instanță. În niciun caz federația nu a fost prejudiciată în nuanța pe care dumneavoastră ați dorit să o introduceți. Vă asigur că toate procedurile în ceea ce privește rezilierea contractului cu Victor Pițurcă s-au respectat. Această reziliere este în interesul domnului Pițurcă, dar și în interesul fotbalului românesc”.
Burleanu a menționat că membrii Comitetului Executiv au votat decizia Comitetului de Urgență prin care el era mandatat să negocieze rezilierea contractului cu Pițurcă. „Comitetul Executiv a votat decizia Comitetului de Urgență care mă mandata la vremea respectivă să negociez rezilierea, încetarea contractului cu domnul Pițurcă pe cale amiabilă. S-a votat acest lucru dimineață. Putem deschide și un subiect privind drepturile angajatorului versus drepturile angajatului, și chiar și Comitetul Executiv a primit azi două puncte de vedere din această perspectivă, în care se spune foarte clar că domnul Pițurcă putea să plece fără să plătească nici măcar acea clauză de 500.000 de euro, pentru că nu era vorba de peste 1 milion de euro cum s-a vehiculat”, a spus Burleanu.
Președintele a explicat că Victor Pițurcă nu dorea să plătească niciun ban drept despăgubiri și că în aceste condiții nu putea să țină cu forța un antrenor la conducerea primei reprezentative. „Înaintea meciului cu Ungaria s-a semnat un act adițional la acest contract (n.r. – cu Victor Pițurcă). Era un meci de maximă importantă, care putea fi câștigat, dar care putea fi și pierdut, am luat decizia de a semna acest act adițional astfel încât fiecare dintre părți putea să denunțe contractul fără plata niciunei cauze. M-am gândit că, în contextul în care am fi suferit ca echipă națională un eșec cu Ungaria urmat de un eșec sau un rezultat nu pozitiv cu Finlanda, să am această posibilitate de a nu trebui să plătesc, nu eu, ci FRF, încetarea contractului cu selecționerul. Mai mult decât atât, echipa națională nu este un loc unde să ții pe cineva cu forța. Dacă un angajator ține pe cineva cu forța, ce performanțe ar mai avea angajatul la locul de muncă? Acesta a fost gândul și cu Victor Pițurcă, să nu țin cu sila la națională pe cineva care nu își mai dorește acest lucru. Victor Pițurcă nu voia să plătească absolut niciun ban. Ar fi rămas. Și am optat pentru această perspectivă”, a afirmat oficialul FRF.
Burleanu a adăugat că prin rezilierea contractului, Victor Pițurcă nu va putea avea pretenții în ceea ce privește o parte din prima de calificare la Euro-2016. „Actul adițional semnat înainte de meciul cu Ungaria prevedea reducerea termenului contractual, și nu termenul contractual, pentru că vorbim de un contract pe o perioadă nedeterminată… Altfel spus, puteam să asistăm că nici la Euro-2016 nu ne calificam și tot cu Victor Pițurcă stăteam pe bancă. Deci nu vorbim de un termen contractual de 2016, 2016 erau doar banii pe care trebuiau dați în cazul unei plecări. Deci se făcea calcul până în noiembrie 2016. Așadar, acel termen s-a redus până în noiembrie 2015, iar al doilea punct în actul adițional a fost neplata niciunei clauze de niciuna dintre părți, iar al treilea punct a fost ca Victor Pițurcă să renunțe la orice sumă de bani pe care ar putea să o ceară în viitor. Și aici mă refer la faptul că dânsul și întreg staful tehnic putea să vină și să clameze procentual o anumită sumă de bani din cele șapte puncte din total. Deci a fost un calcul financiar, am urmărit inclusiv interesul FRF”, a precizat președintele FRF.
Fostul președinte al FRF, Mircea Sandu, declara, la 17 octombrie, pentru MEDIAFAX, că actualul conducător al federației, Răzvan Burleanu, va ajunge la DNA deoarece a adus prejudicii financiare de peste „un milion de euro”, reziliind contractul lui Pițurcă fără a solicita despăgubiri așa cum era stipulat.
În contractul de selecționer al lui Pițurcă, întocmit pe vremea când președinte al FRF era Mircea Sandu, exista o clauză de reziliere de peste un milion de euro, indiferent care dintre părți solicita ruperea înțelegerii.
Însă actualul președinte, Răzvan Burleanu, i-a permis lui Pițurcă să plece de la națională fără să mai achite vreun ban.
Victor Pițurcă și Federația Română de Fotbal au reziliat, în 16 octombrie, contractul de comun acord, tehnicianul semnând o înțelegere pe doi ani cu gruparea Al Ittihad din Arabia Saudită.
Comitetul Executiv al FRF a validat, luni, propunerea președintelui forului, Răzvan Burleanu, cu privire la conducerea tehnică a echipei naționale, astfel că funcția de selecționer este preluată de Anghel Iordănescu, iar Viorel Moldovan, Daniel Isăilă și Ionuț Badea sunt antrenori secunzi.