BUTE – FROCH este meciul anului pentru iubitorii boxului din România. Ieri a avut loc conferința de presă oficială premergătoare meciului de sâmbătă seară dintre LUCIAN BUTE și CARL FROCH.
„Dacă Bute crede că mă poate bate la mine acasă, se înșeală. Știu cum este ca spectatorii să fie împotriva ta, am simțit-o în Danemarca. Îi mulțumesc că a venit aici, dar a făcut o mare greșeală, m-a jignit. Îl voi pedepsi”, a declarat CARL FROCH
„Am muncit foarte mult pentru acest meci. Știu că nu este o luptă ușoară, dar eu am hotărât să vin aici. Voi câștiga. Sunt un învingător”, a declarat LUCIAN BUTE
LUCIAN BUTE își pune în joc centura de campion mondial IBF pentru a zecea oară, însă este pentru prima dată când meciul se desfășoară pe terenul adversarului. În precedentele nouă partide a boxat de opt ori în Canada și o dată în România.
Sportivul nostru are 30 de victorii și nicio înfrângere la profesioniști. CARL FROCH are 28 de victorii și două înfrângeri.
Meciul BUTE – FROCH se dispută sâmbătă, 26 mai, pe Capital FM Arena, din Nottingham
Citește și Larouche, înaintea meciului lui BUTE: Lucian nu va da vina pe infecția de la deget dacă va pierde meciul