BUTE – FROCH. „Lucian Bute este un luptător foarte bun și îmi va fi foarte greu să-l înving”
Meciul BUTE – FROCH va fi transmis de MONEY CHANNEL, sâmbătă noapte, de la ora 2.
Pugilistul britanic Carl Froch a declarat, vineri, după proba cântarului oficial dinaintea partidei cu Lucian Bute ce va avea loc la Capital FM Arena din Nottingham, că boxerul român este un luptător foarte bun și că îi va fi foarte greu să cucerească titlul IBF.
„Nu suntem aroganți, pentru că nu ne permitem. Știm amândoi că suntem în fața unui meci foarte greu, iar acest test reprezintă ceva important atât pentru mine, cât și pentru Anglia. Lucian este un luptător foarte bun și cu siguranță îmi va fi foarte greu să-l înving. Sunt sigur că publicul mă va încuraja și mă voi folosi de energia suporterilor din tribună. Mă bucur că am ocazia să lupt în orașul meu”, a spus Froch.
Pugiliștii Lucian Bute și Carl Froch au trecut cântarul oficial care a avut loc, vineri, în fața arenei Capital FM ce va găzdui, sâmbătă, meciul pentru titlul mondial IBF la categoria supermijlocie.
Lucian Bute a cântărit 75,84 kilograme în timp ce advesarul său a avut 75,8 kilograme, astfel că ambii pugiliști s-au încadrat în limitele categoriei (76,204 kilograme).
La proba cântarului au asistat aproximativ aproximativ 500 de spectatori, dintre care 200 de români. Fanii români erau îmbrăcați în tricouri albe pe care scria „Bute România”, iar textul avea culorile tricolorului. De asemenea, aceștia aveau pe cap și bandane cu chipul și numele pugilistului român. Susținătorii lui Bute s-au manifestat zgomotos cu mai bine de o oră înainte startul cântarului oficial prin scandări ale numelui boxerului român, acoperindu-i pe fanii lui Froch.
Totodată, mai mulți fani ai Universității Craiova au afișat un banner pe care scria „Știința nu moare – Justice for Craiova”.
Partida dintre pugilistul britanic Carl Froch și boxerul Lucian Bute va avea loc, sâmbătă, la Capital FM Arena din Nottingham. În meciul cu Froch, Lucian Bute își va pune pentru a zecea oară în joc centura IBF la categoria supermijlocie.
Daniel Ormuz, daniel.ormuz@mediafax.ro