Bute nu ia centura WBC: doar egal cu Badou Jack
Meciul dintre Lucian Bute și suedezul Badou Jack se încheie la egalitate după ce un arbitru a decis scorul de 117-111 pentru suedez, iar ceilalți doi au punctat 114-114.
Lucian Bute și Badou Jack au trecut, vineri seară, proba cântarului oficial înainte de meciul de duminică dimineață pentru centura WBC la categoria supermijlocie.
Pugilistul român a cântărit 75,74 kg, în timp ce adversarul său a avut 75,93 kg. Cei doi sportivi nu aveau voie să depășească greutatea de 76,2 kg pentru a putea urca în ring.
Lucian Bute, 36 de ani, are un palmares de 32 de victorii, 25 prin KO, și 3 înfrângeri. Ultima oară, românul a boxat în noiembrie 2015, când a fost învins de britanicul James DeGale. Lucian Bute a fost campion mondial la categoria supermijlocie timp de 4 ani și jumătate și și-a apărat centura IBF cu succes de 9 ori. Va fi al 13-lea meci pentru titlu din cariera românului.
Suedezul Badou Jack are 32 de ani și are în palmares 20 de victorii (12 prin KO), o remiză și o înfrângere.