Prima pagină » Sport » Bute, pus la zid: ”E dezgustător”

Bute, pus la zid: ”E dezgustător”

Bute, pus la zid: ''E dezgustător''
Sportivul român, Lucian Bute a fost pus la zid de către oficialii din box-ul profesionist, după anunțarea veștii conform căreia ar fi luptat dopat cu ostarină în meciul pentru titlul mondial WBC, disputat la Washington, împotriva suedezului Badou Jack.

După ce oficialii WBC au anunțat că românul Lucian Butea fost găsit dopat cu ostarină, șeful Mayweather Promotions, Leonard Ellerbe, companie care-l impresariază pe Badu Jack, a declanșat un atac dur la adresa sportivului român.

„Este dezgustător să vezi că astfel de lucruri se întâmplă în box. Sportivii se duc acolo să se lupte în mod corect și apoi vine cineva care decide să o ia pe scurtătură și pune în pericol viața tuturor.” a spus pentru USA Today, CEO-ul de la Mayweather Promotions, Leonard Ellerbe.

Ellerbe spune că a simțit că ceva nu este în regulă încă din timpul meciului, când Bute dădea impresia că nu simte șocul loviturilor încasate.

„Sunt șocat, dar pe de altă parte au existat suspiciuni. Știu că Badou a muncit din greu pentru acest meci, așa cum o face mereu, dar acum îmi explic de ce Bute nu pățea nimic deși era lovit incredibil de puternic. Chiar îi spuneam lui Floyd Mayweather în timpul meciului: Incredibil cum poate omul ăsta să primească aceste lovituri, își revine imediat și luptă de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.” a mai spus Leonard Ellerbe.

De altfel, fostul campion mondial, Floyd Mayweather a fost foarte nervos la finalul meciului dintre Bute și Badou Jack și a dat vina pe arbitrii partidei pentru că au decis ca meciul să se termine la egalitate.

„E vorba de corectitudine. Badou Jack a câștigat clar această partidă. Avem nevoie de arbitri noi în boxul profesionist”, a răbufnit Mayweather la finalul meciului.

Dacă va fi găsit vinovat, Bute va pierde bursa încasată pentru meciul cu Badou Jack (aproximativ 500.000 de dolari) și riscă o suspendare de minim doi ani, sinonimă practic cu încheierea carierei.