„Câinii” de la FC Buzău promit răzbunare în MECIUL cu Steaua!
FC Buzău i-a pus gând rău liderului la zi din Liga 2, pe care îl întâlnește mâine, acasă. Steliștii vin după succesul cu rivala Dinamo, dar „câinii” din Crâng vor să-i răzbune pe fotbaliștii din „Ștefan cel Mare”.
Trei egaluri și o înfrângere este bilanțul de până acum al echipei lui Adi Mihalcea în play-off-ul Ligii 2.
„Militarii” vin la Buzău cu un moral foarte bun, după ce au câștigat cu 2-0, derby-ul cu Dinamo.
„Câinii” de la FC Buzău promit răzbunare în meciul cu Steaua
„Cu Steaua, doar victoria!” sunt cuvintele care stau pe buzele buzoienilor înaintea marelui meci.
„Toată lumea așteaptă prima victorie! Steaua este o echipă de bătut. La fiecare meci mă gândesc doar la victorie! Nu aș avea cum să transmit băieților un joc la egal”, a declarat Adrian Mihalcea, antrenorul de la FC Buzău.
„Cu toții ne dorim cele 3 puncte, chiar dacă Steaua este pe primul loc. Este o echipă de bătut”, a completat jucătorul echipei din Crâng, Daniel Vîrtej
Într-un oraș roș-albastru, vor un stadion plin
Impresionați de atmosfera pe care au văzut-o la derby-ul dintre Steaua și Dinamo, Adi și jucătorii săi fac un apel la suporteri să vină mâine la stadion.
Ei știu și că locuitorilor din Buzău le plac mult culorile roșu și albastru. „Este un oraș roș-albastru, nu știu dacă țin cu Steaua sau cu FCSB. Chiar dacă ar fi simpatizanții echipei vizitatoare, mi-ar plăcea ca stadionul să fie plin. Normal ar fi ca într-un meci direct să ții cu echipa propriului oraș”, a spus Mihalcea.
„Am auzit de când am venit la Buzău că sunt mulți care țin cu Steaua și cu FCSB. Noi îi așteptăm să vină să ne încurajeze. Și noi trebuie să arătăm că publicul merită să vină la stadion”, a explicat fotbalistul Ariel Lopez.
Adi Mihalcea a comentat și subiectul despre care s-a vorbit mult în ultima perioadă legat de posibilul drept de promovare în Liga 1 a echipei din Ghencea: „Ca și fair-play, ca și modul în care decurge o competiție, nu ar fi normal, să se întâmple lucrul acesta în acest an. Dacă vor reuși să schimbe legea și anul viitor vor avea drept de promovare, foarte bine, va fi o competiție și mai acerbă, dar nu mi se pare fair-play”.
Vor avea 3 meciuri de foc acasă
FC Buzău mai are de disputat 6 partide din acest play-off dintre care 3 acasă, cu CSA Steaua, Dinamo și Iași. Jucătorii și-au făcut calculele pentru aceste partide.
„În gândul nostru ne dorim 9 puncte. Nu ne gândim niciun minut să pierdem sau să nu batem, pentru că avem nevoie de puncte și mai sunt doar 6 etape. Trebuie să luăm cât mai multe puncte”, a mai declarat Ariel Lopez, care știe și unde va fi echipa sa în sezonul viitor, în Liga 1: „Dacă te gândești, doar așa poți să reușești”.
Calculul meu principal este să promovăm. Indiferent dacă nu vom prinde primele două locuri, mai există și barajul. Acesta este obiectivul nostru și cel mai frumos vis, de la anul să fim în Liga 1 – Daniel Vîrtej, jucător FC Buzău
În acest moment, FC Buzău se află pe locul 5 în play-off-ul Ligii a II-a, cu 34 de puncte, iar Steaua București pe primul loc, cu 47 de puncte, urmată de Iași, cu 46 de puncte, Oțelul, 42 de puncte și Dinamo, 38 de puncte. Pe ultimul loc se află Unirea Dej cu 34 de puncte.