Calificare dramatică a Simonei Halep în optimi la Australian Open. Românca a câștigat cel mai lung meci al carierei. „ Am stat acolo la fiecare punct și cel mai important e că n-am cedat”
Simona Halep, principala favorită și liderul mondial, s-a calificat, sâmbătă dimineață, în optimile de finală ale turneului de la Australian Open, primul Grand Slam al anului, după ce a învins-o pe americanca Lauren Davis, locul 76 WTA, scor 4-6, 6-4, 15-13.
Partida, care a durat trei ore și 44 de minute, a avut mai multe răsturnări de situație. Halep a pierdut primul set, deși a condus cu 3-2 și break în față, dar și-a adjudecat actul secund cu un scor similar, diferența fiind făcută de un singur break reușit de Simona în cel de-al treilea game.
Setul decisiv a durat două ore și 22 de minute. Până să obțină victoria, prima jucătoare a lumii a servit de patru ori pentru câștigarea meciului și a salvat trei mingi de meci, la scorul de 11-10 pentru adversara sa.
Următoarea adversară a Simonei Halep va fi câștigătoarea dintre australianca Ashleigh Barty, cap de serie numărul 18 și locul 17 WTA, și japoneza Naomi Osaka, locul 72 WTA, meci programat sâmbătă, în jurul orei 06:30.
În urma calificării în optimi, Halep și-a asigurat un cec în valoare de 195.590 de dolari și 240 de puncte WTA.
Cea mai bună performanță a româncei la Australian Open este prezența în sferturi de finală, în 2014 și 2015. În ultimii doi ani, Halep a părăsit competiția de la Melbourne încă din runda inaugurală.
Sâmbătă dimineață, Ana Bogdan, numărul 104 mondial, a fost eliminată în turul al treilea al turneului de la Australian Open, după ce a pierdut, cu scorul de 6-3, 6-4, în fața finalistei de anul trecut, americanca Madison Keys, cap de serie numărul 17 și locul 20 WTA.
Halep: „Sunt puțin marcată de efort, dar sunt destul de bine”
După un efort colosal și recuperarea pe care a efectuat-o imediat după meci, numărul 1 mondial a avut puterea să stea de vorbă cu mass-media. Și chiar a arătat că a depășit deja acea oboseală pe care a resimțit-o pe finalul întâlnirii. Cel puțin, Simona a spus că se simte deja mai bine. Dar tot ce a declarat Halep după unul din momentele de referință ale carierei, citiți în interviul care urmează:
– Simona, cum te simți după acest meci epic cu Laura Davis?
Sunt puțin marcată de efort, dar sunt destul de bine.
– Ai vorbit cu mama ta după meciul acesta?
Da, sigur că am vorbit! Era OK, era și ea puțin consumată emoțional, cum de altfel toți au fost, dar bine că s-a terminat frumos. Uităm tot când avem o victorie.
– Nu știu dacă a mai avut putere să strige la tine, dar am auzit-o de câteva ori, „Hai, mama! Hai, mama!”. Tu ai auzit-o?
Aud tot timpul ce vorbesc ei în lojă, a fost un meci emoționant, a fost un meci bun și sunt foarte bucuroasă că am reușit să fiu puternică și să-l termin cu bine.
– Te-ai gândit în setul decisiv că acest joc s-ar putea transforma în ceva remarcabil?
Nu prea m-am gândit la asta, bineînțeles că vedeam cu trec punctele și game-urile, dar a fost fără prea multe gânduri. Era și greu să am prea multe gânduri la nivelul respectiv, la efortul depus. Doar am crezut că se poate să câștig.
– Te-a surprins adversara prin rezistența deosebită?
Nu m-a surprins pentru că știam că este o jucătoare destul de solidă pe picioare, aleargă bine, dar loviturile ei au fost desosebite azi, a jucat incredibil de bine și mă bucur că am putut să facem un meci atât de frumos și de greu.
– Ai servit foarte bine în momentele cheie, nu numai la mingile de meci ale adversarei, dar și în game-ul final în care ai revenit de la 15-30.
Da, am servit bine. N-am fost destul de constantă pentru că oboseam la un moment dat, dar atunci când a trebuit, am dat drumul la braț și m-a ajutat serviciul azi, foarte mult!
– Poți să compari acest meci cu altul din cariera ta?
Nu prea, pentru că nu am avut asemenea tensiune, așa lung setul, dar a fost o experiență frumoasă, o iau ca pe un meci greu cu multe momente dificile pe care le-am trecut cu bine și asta este tot ce contează.
– Te-a ajutat mult faptul că ai rămas totuși calmă…
Faptul că am progresat la acest aspect m-a ajutat mult azi, asta mă bucură cel mai mult. Jocul este acolo, muncim toate fetele zi de zi, după cum se vede nu prea contează clasamentul, contează cum te antrenezi și cât te antrenezi, dar mentalul este foarte important la nivelul acesta.
– La un moment dat te uitai către lojă, către antrenor. Păreai că spui „ești gata”.
Da, am spus, dar n-am gândit-o. Probabil că eram puțin frustrată de dureri la gleznă și am avut mici momente. Dar nu au fost grave, n-au fost prea negative, am stat acolo la fiecare punct și cel mai important e că n-am cedat niciun punct. Asta mi-a plăcut și cu siguranță și antrenorul a apreciat.
– Față de meciul trecut, cum e piciorul acum?
Puțin afectat pentru că am alergat atâtea ore, dar am o zi de recuperare și sper să facă față și în următorul.