Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018 Ziua 3 16 iunie 2018
Ziua a treia a Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia a fost umbrită de un incident petrecut în centrul Moscovei. Un taximetrist a pierdut controlul volanului pe o stradă aglomerată și s-a urcat pe trotuar, lovind mai mulți pietoni, printre care câteva fete din Mexic. Autoritățile au precizat că accidentul nu a fost intenționat, șoferul – originar din Kîrgîstan – a adormit și a scăpat mașina de sub control. Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere sunt șocante.
Imediat după accident, șoferul s-a speriat și a luat-o la fugă, încercând să scape, dar a fost prins de trecători.
Revenind la fotbal, ineditul zilei de 16 iunie a constat în faptul că, pentru două dintre penalty-urile acordate în cele patru partide a fost nevoie ca arbitrul de centru să consulte sistemul de arbitraj video (VAR) pentru a arăta punctul cu var. Prima dată s-a întâmplat în minutul 58 al meciului Franța – Australia, când Griezman a fost agățat în careu, dar centralul uruguayan Andres Cunha a lăsat jocul să continue. La insistențele francezilor, după ce a vizionat faza, a acordat lovitura de la 11 metri, transformată de Griezman.
Sistemul de arbitraj video (VAR) a fost introdus în premieră la această ediția a Mondialelor. FIFA a făcut public un film de prezentare, în care oricine poate vedea cum funcționează.
VAR a fost consultat și de arbitrul Bakary Gassama din Gambia în meciul Peru – Danemarca, pentru a acorda un penalty în minutul 45, ratat într-un stil tipic sud-american de Cueva Bravo.
Și marele star argentinian Lionel Messi a ratat un penalty care ar fi putut aduce victoria echipei sale împotriva Islandei. Având în vedere că marele său rival Cristiano Ronaldo marcase din toate pozițiile cu o zi înainte, internetul a fost invadat de ironii la adresa lui Messi. Un mesaj pe twitter amintește că portughezul a transformat vineri un penalty în fața celui mai bun portar din Lume, în timp ce lovitura de la 11 metri a argentinianului a fost apărată de un regizor de film de 34 de ani, care joacă fotbal în timpul liber.
Penalty-urile zilei a treia au fost adunate de FIFA într-un mic rezumat.
Paul Pogba devine primul fotbalist francez care marchează la două campionate mondiale consecutive, după Michel Platini.
Eforturile Franței de a trece de blindajul apărării australiene au fost au fost perfect ilustrate în acest mesaj.
După înfrângerea de ieri, australienii și-au păstrat optimismul și arată lumii adevăratul meci cu Franța: la tenis…
Meciul Argentina – Islanda, ilustrat cu o secvență din celebrul serial „Vikingii„
După surpriza de la Campionatul European, când a ieșit din grupe, a eliminat Anglia în șaisprezecimi și apoi a pierdut cu Franța, naționala Islandei pare din nou pusă pe fapte mari.
Suporterii Argentinei și Islandei se pregătesc pentru meci.
Reacția suporterilor argentinieni care priveau meciul la Buenos Aires, după ce Messi a ratat penalty-ul.
Iată cum se apărau fundașii islandezi, de câte ori Lionel Messi era la minge:
Frigul nu i-a împiedicat pe islandezi să privească partida cu Argentina în aer liber.
Messi și selecționerul Jorge Sampaoli explică debutul mai slab al Argentinei la acest Mondial
Peruanii au așteptat 36 de ani pentru a ajunge din nou la un turneu final.
Yussuf Poulsen, care a adus victoria danezilor în meciul cu Peru, are inscripționat pe tricou al doilea său nume, Yourari, în memoria tatălui său, care l-a dus prima oară pe un teren de fotbal.
Mii de danezi au vizionat meciul naționalei pe stadioanele… de acasă.
Deși a învins Nigeria cu 2-0, Croația nu a reușit nici măcar un șut pe poartă în cele 92 de minute ale meciului. „O victorie rămâne, totuși, o victorie,” justifică selecționerul Zlatko Dalic. „Cornerele și penalty-urile fac parte din fotbal. Nu contează cum marchezi, important este să o faci.”
Amintindu-și de problemele lor cu Iugoslavia, suporterii croați au afișat un mesaj prin care susțin independența Scoției față de Marea Britanie.
Avem și un rezumat foarte expresiv al meciului Croația – Nigeria:
Fotbaliștii africani își falsifică frecvente documentele de identitate, pentru a părea mai tineri când vin să joace în Europa. De exemplu, portarul Nigeriei are în acte 19 ani.
În final, o galerie foto cu cei mai frumoși suporteri din ziua 3 a Mondialului din Rusia:
Foto: Hepta