Campionatul Național de Drift se va disputa la Cornu, în Prahova

Publicat: 11 07. 2024, 11:36

O etapă din Campionatul Național de Drift se va desfășura pentru prima dată în localitatea Cornu din județul Prahova, pe traseu stradal, și este considerată una dintre cele mai dificile ale sezonului 2024, aproape 40 de piloți din Europa de Est fiind înscriși la start.

Astfel, în locul etapei de pe Transalpina, Romanian Drift Community a anunțat un traseu complet nou, dar care se anunță extrem de spectaculos. Acesta este situat în localitatea Cornu de Jos, pe strada Primăverii, fiind unul în urcare, așa cum era și cel din Gorj.

Campionatul Național de Drift se va disputa la Cornu, în Prahova

„Este un traseu de care pot spune că m-am îndrăgostit deja și abia aștept să ne duelăm acolo. Va fi interesant pentru că niciunul dintre noi nu ne-am mai dat acolo și cel care se va adapta cel mai repede, va avea de câștigat”, a spus dublul campion național Răzvan Frățianu.

Etapa va aduce la start piloți din 5 țări, însă toată atenția va fi îndreptată spre lupta din vârful clasamentului de la Pro, acolo unde Gabi Imre jr, Natalia Iocsak și Miklos Laszlo dau una dintre cele mai importante dueluri pentru titlu din acest an. Câștigătorul etapei poate deveni mare favorit și la trofeul de la finalul sezonului, care poate fi o premieră pentru fiecare dintre cei trei.

Antrenamentele piloților vor începe sâmbătă de la ora 09:00, iar de la ora 16:00 vor debuta calificările pentru a stabili battle-urile. Sâmbătă seară, fanii vor avea parte de un meet and greet cu piloții preferați chiar lângă traseul de concurs. Duminică, battle-urile vor începe de la ora 15:40, însă până atunci sunt programate antrenamente.

  • Prețul unui bilet pentru o zi este de 50 de lei, în timp ce un abonament pentru ambele zile costă 75 de lei, acestea fiind disponibile platforma rodrift.ro

RoDrift, care a împlinit 10 ani de existență în motorsport, a mai organizat în 2024 două etape la Arena Națională și Transilvania Motor Ring, iar ultimele două vor avea loc pe Transrarău și în Piața Constituției din Capitală.