Prima pagină » Sport » Campionii de la tenis de masă au făcut parada eleganței la gala de final de an! FOTO

Campionii de la tenis de masă au făcut parada eleganței la gala de final de an! FOTO

După un sezon greu, încununat cu foarte multe medalii internaționale, sportivii au arătat la petrecerea de la munte că știu să se și distreze.

Federația i-a premiat pe cei mai buni din 2022, iar Bernadette Szocs a ocupat primul loc al clasamentului.

Pentru Gala din Poiana Brașov, Bernie și-a pregătit o ținută specială, concepută chiar de ea.

Campionii de la tenis de masă au făcut parada eleganței la gala de final de an

„Această rochie-salopetă este făcută la comandă, eu am venit cu ideea, iar prietena mea, care are un atelier, a creat-o”, a declarat Bernadette Szocs, componentă a echipei naționale de senioare de tenis de masă a României.

La petrecerea din Poiană, sportivii și sportivele au afișat ținute elegante și au recunoscut că li se întâmplă foarte rar să apară așa îmbrăcați. „Sincer, nu mă îmbrac așa des, dar mă bucur că atunci când o facem arătăm altfel decât la masa de joc. Nu mi-a luat mult nici să mă aranjez, am încercat să fiu cât de naturală pot”, aprecizat și Adina Diaconu.

Mă îmbrac foarte rar așa, doar la ocazii speciale, dar îmi place și sper să apuc să o fac mai des – Andreea Dragoman, componentă a echipei naționale de senioare de tenis de masă a României.

Bernadette a dat tonul pe ringul de dans

După un an în care au muncit foarte mult, tinerii au fost încântați că s-au revăzut și în altă ipostază decât la competiții și în cantonamente.

„Știm să ne distrăm. La cât efort  depunem, chiar avem nevoie în această perioadă a anului de o mică relaxare iar această petrecere a picat extraordinar de bine”, a anunțat Andrei Istrate, component al echipei naționale U19 de tenis de masă a României.

Bernadette Szocs a arătat la petrecere că se pricepe foarte bine și la dans. „Din câte am văzut, în seara această Bernadette e numărul 1”, a lăudat-o Istrate.

Unul dintre cei mai eleganți sportivi de la gală a fost Hunor Szocs: „Noi nu avem ocazia să ne îmbrăcăm de foarte multe ori în costum elegant și am zis că trebuie să fiu prezență adecvată”. Hunor a dezvăluit și de câte ori pe an își pune costumul pe el: „De două ori pe an, de Anul Nou și la gală. Și când mă voi însura”.

Premianții din 2022 la tenis de masă

Federația Română de tenis de masă și-a desemnat la gala din Poiana Brașov cei mai buni sportivi în anul 2022, în urma performanțelor interne și internaționale realizate de aceștia.

Locul 1 – Bernadette Szocs

Locul 2 – perechea de dublu feminin, Eliza Samara și Andreea Dragoman și de dublu mixt, Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu

Locul 3 – Elena Zaharia, Eduard Ionescu și Darius Movileanu

Locul 4 – perechea de dublu mixt, U19, Camelia Mitrofan și Andrei Istrate

Locul 5 – Adina Diaconu

Locul 6 – naționala feminină U19, formată din Elena Zaharia, Andreea Teglaș, Ioana Sîngeorzan, Evelin Ungvari și Camelia Mitrofan

Locul 7- naționala feminină U15, formată din Bianca Mei Roșu, Alesia Sferlea, Cristina Sîngeorzan și Andreea Jifcu

Locul 8 – Iulian Chiriță, Bianca Mei Roșu și Alesia Sferlea

Locul 9 – echipa masculină de U19, formată din Darius Movileanu, Andrei Istrate, Eduard Ionescu, Iulian Chiriță și Dragoș Bujor;

Locul 10 – echipa națională masculină de seniori formată din Ovidiu Ionescu, Andrei Pletea, Rareș Șipoș, Hunor Szocs, Andrei Istrate, Darius Movileanu, Eduard Ionescu și Iulian Chiriță, și echipa națională feminină de senioare formată din Eliza Samara, Bernadette Szocs, Adina Diaconu, Irina Ciobanu, Andreea Dragoman, Tania Plăian și Elena Zaharia.

Daniel Georgescu este jurnalist în mediul online de cinci ani, dar a lucrat și în presa scrisa locala, fiind născut in apropiere de Bucuresti. S-a mutat în Capitală și a fost acceptat la Gândul, ... vezi toate articolele

Citește și