Prima pagină » Sport » Campionii mondiali la snooker se decid la București, la masa considerată „Ferrari-ul” acestui sport

Campionii mondiali la snooker se decid la București, la masa considerată „Ferrari-ul” acestui sport

În aceste zile, Capitala găzduiește trei Campionate Mondiale de snooker, o premieră în istorie.

Bucureștiul este în acest zile capitala snookerului mondial. Trei campionate ale lumii, Under 16, Under 18 și Under 21, se dispută în premieră în aceeași locație, la Universitatea Politehnică, iar finalele au loc pe o masă care e considerată „Ferarri-ul” meselor de snooker.

Nu este prima dată când România organizează o competiție de anvergură.
Campionii mondiali la snooker se decid la București, la masa considerată „Ferrari-ul” acestui sport

„Mesele Riley sunt considerate, dacă vreți să facem o comparație, cu mașinile de vis. Pentru că trece de 10.000 de lire o masă. Este făcută în Marea Britanie și britanicii știu ce să facă” a declarat Francisc Tobă, președintele Federației Române de Snooker.

Dragoș Cozmaciuc, director tehnic și antrenor federal Federația Română de Snooker: „Suntem la a cincea sau a șasea abatere de genul acesta. Prima a fost în 2006, la Constanța, apoi 2010, 2014 și 2015 București, chiar și 2018 de echipe. Acum, din nou, cu ocazia aniversării a 15 ani, Federația Română de Snooker organizează acest triplu campionat mondial”.

Nu mai puțin de 22 de țări sunt reprezentate la aceste Campionate Mondiale, disputate în premieră într-o universitate.

„Trebuiau să vină în jur de 150 de jucători, au venit 94. Sunt 16 arbitri, oficiali și sunt 22 de state reprezentate. E o premieră mondială faptul că un campionat de un asemenea nivel e organizat într-un mediu universitar la cel mai înalt nivel” a mai declarat Francisc Tobă.

Toți specialiștii sunt convinși că la București s-a născut o nouă stea a acestui sport. Galezul Liam Davies a cucerit deja două titluri mondiale, la Under 16 și la Under 18 ani, ultimul după o finală dramatică, în care s-a impus cu 4-3 în fața polonezului Antoni Kowalski.

„Cred că ambii finaliști de la U18 vor ajunge și îi vom vedea în circuitul profesionist cât de curând” a completat Dragoș Cozmaciuc.

Chiar dacă are doar 15 ani de existență, snooker-ul românesc a obținut deja câteva rezultate importante.

„Vreau să le felicit pe Andreea Sălcianu și pe Monica Manolache, care acum două luni s-au întors cu a doua medalie a snookerului românesc, locul 3 la Campionatele Europene de seniori echipe feminin. Prima medalie a fost obținută de Mihai Vladu în 2016, la un astfel de Campionat Mondial, la sub 18 ani” a mai anunțat acesta.
În România există în jur de 200 de jucători de snooker legitimați și 10 cluburi active

„Numărul sportivilor variază, pentru că foarte mulți, mai ales cei care sunt în clasa a 12-a, renunță pentru că încep să aibă preocupări legate de examenul de admitere. Variază numărul sportivilor între 200 și 250 de jucători. Avem 10 cluburi în toată țara, mai avem încă două cluburi care au cerut afilierea. Numai că a pune pe picioare un club înseamnă în primul rând să ai bani să cumperi mesele, care sunt toate profesionale. E o mare diferență între biliard și snooker. Biliardul este de recreere, snookerul e sport de performanță” a afirmat Francisc Tobă.

După cum afirmă directorul tehnic Dragoș Cozmaciuc, snookerul este un sport care poate fi practicat de o mare masă de oameni, pentru că există facilități, în special în Centrul Național de Snooker: „Nu e foarte scump, pentru că facilitățile de la Centrul Național înseamnă anumite avantaje. Nu ai nevoie să cumperi masa de snooker, care ar însemna un efort. Echipamentul înseamnă niște costuri, dar accesibile, iar programul de pregătire este flexibil, în funcție de orele copiilor și de școală. Nu este un sport de echipă în care să depinzi de un anumit orar, deci antrenamentele se pot programa oricând”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme