Prima pagină » Sport » Campionii olimpici au inaugurat noul bazin de ÎNOT din România

Campionii olimpici au inaugurat noul bazin de ÎNOT din România

Camelia Potec, managerul Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, Mihai Covaliu, președintele COSR, Robert Glință, Larisa Lăcustă, Constantin Din, Adin Cojocaru și fotbaliștii de la FC Argeș au sărbătorit împreună inaugurarea bazinului olimpic din Pitești.

Aproape trei ani au așteptat piteștenii să fie gata bazinul de natație, care a primit acum toate omologările și poate găzdui inclusiv competiții internaționale. Complexul este ultramodern și beneficiază de sala de fitness, saună și săli de masaj, vestiare la cele mai înalte standarde.

„Sunt foarte fericită și mândră că am reușit să ducem la bun sfârșit acest proiect. Este important atât pentru sportivii de înaltă performantă, cât și pentru copiii care vor veni să înoate aici. Este un lucru extraordinar, în Pitești avem tradiție în natație, Piteștiul a dat mulți sportivi mari ai României. Este un vis devenit realitate modernizarea acestui bazin, renovările durează mulți ani în România, aici a durat doi ani și puțin, suntem fericiți”, a spus Camelia Potec, managerul Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.

Campionii olimpici au inaugurat noul bazin din România

Șefa natației și-a amintit cu zâmbetul pe buze cum erau cursele ei în vechiul bazin din Pitești: „Concursul de la Pitești era mereu în martie, afară era frig, aici curent pentru că erau multe geamuri sparte și mi-amintesc că principala preocupare era să nu-mi fie frig. Apoi aveam o problemă că în cealaltă parte a bazinului era apa adâncă pentru că acolo fusese bazin de sărituri și aveam această temere că vedeam groapa adâncă. Îmi doream mult să înot la primul campionat național, care mereu avea loc aici și pentru mine era un punct de referință al anului”.

Prezent la eveniment, Mihai Covaliu, președintele COSR, a subliniat importanța infrastructurii, mai ales în ceea ce privește sportul de performanță: „Am mari așteptări de la sportivii de la natație în perspectiva JO de la Paris, la fel cum am și de la ceilalți componenți ai loturilor naționale. Mă bucură renovarea acestui bazin pentru că trebuie să le oferim sportivilor cele mai bune condiții de pregătire”.

Fosta campioană la natație, Larisa Lăcustă, a început sportul chiar la Pitești, în acest bazin: „Am sentimente aparte când intru în bazin, aici a începutul totul pentru mine. Aici am făcut primii pași spre înalta performanță. Îmi doresc ca Piteștiul să redevină o forță în natație. Cea mai frumoasă și interesantă amintire de la acest bazin este atunci când am sărit prima dată în bazinul mare, susțineam sus și tare cănu-mi este frică, dar mi-era groaznic de frică… ‚in minte perfect și acum acea zi”.

La eveniment a fost prezent și fostul înotător Robert Glință, sportiv originar din Pitești. El a făcut primii pași în natație în bazinul vechi, iar acum a fost încântat și satisfăcut de ceea ce a văzut.

Glință a primit cadou din partea primarului Cristian Gentea un tricou personalizat al echipei fanion a orașului, FC Argeș.

Daniel Georgescu este jurnalist în mediul online de cinci ani, dar a lucrat și în presa scrisa locala, fiind născut in apropiere de Bucuresti. S-a mutat în Capitală și a fost acceptat la Gândul, ... vezi toate articolele