Campionii sunt pe circuit, nu pe șosele! Eveniment NAȚIONAL de drift
Circuitul Transilvania Motor Ring din județul Mureș va găzdui în acest weekend un eveniment național de drift, dedicat tuturor pasionaților de drift, care se va desfășura sub sloganul „Deșteaptă-te române! Campionii sunt pe circuit, nu pe șosele!”, principalul scop fiind atragerea teribiliștilor din trafic într-un mediu legal și care oferă toate măsurile de securitate.
Zeci de tineri și-au anunțat deja prezența la evenimentul organizat de RoDrift care își propune să educe și să sensibilizeze tinerii șoferi cu privire la pericolele conducerii imprudente și la importanța respectării regulilor de circulație.
Astfel, aceștia vor puncta inclusiv în cadrul Campionatului Național de Drift, la divizia Street, competiție aflată la al doilea sezon.
Campionii sunt pe circuit, nu pe șosele
„Ne dorim să aducem aici tot mai mulți tineri a căror dorință de adrenalină se manifestă pe șosele. Le oferim un circuit special amenajat, un mediu controlat, care oferă toate măsurile de siguranță, atât pentru șofer, cât și pentru cei din jur, dar mai ales șansa de a transforma o pasiune pentru viteză într-o carieră de pilot profesionist. Deja avem câteva exemple pozitive, de tineri, care acum au urmat pașii normali și concurează în campionatul național cu rezultate remarcabile”, a declarat Denis Manea, vicepreședintele RoDrift.
Prin intermediul educației, informării și promovării unei atitudini proactive față de respectarea regulilor de circulație și a siguranței în trafic, evenimentul finanțat cu sprijinul Seretariatului General al Guvernului prin SDC urmărește reducerea numărul de accidente rutiere și a victimelor în trafic.
Cei care se vor înscrie și participa la etapa care va avea loc sâmbătă și duminică pe circuitul Transilvania Motor Ring vor beneficia și de un instructaj acreditat, în Mureș urmând să fie prezenți și piloți de renume precum Gabi Imre, Răzvan Frățianu, Cătălin Trifan sau Răzvan Stan.
Astfel, cei care dețin o mașină cu tracțiune spate, cu ITP și RCA valabile și permis de conducere se pot înscrie rapid, urmând doar câțiva pași pe platforma rodrift.ro. Accesul publicului la eveniment va fi gratuit, iar cei mai norocoși vor avea ocazia să trăiască experiența unei curse de drift în dreapta unui pilot profesionist.