00:49
Pacquiao, care este și antrenorul echipei Kia, nu a reușit niciun punct în cele șapte minute în care s-a aflat pe teren. La 35 de ani, el a fost cel mai în vârstă jucător de pe teren, dar și cel mai scund, având 1,69 metri înălțime.
„Nu contează că eu personal nu am avut ocazii, important este că echipa a câștigat”, a declarat Manny Pacquiao după meci.
Pugilistul a fost ovaționat de public, care striga la ceilalți jucători de la Kia să îi paseze mingea lui Pacquiao.
Manny Pacquiao (56 victorii, 5 înfrângeri și două remize) urmează să-și apere titlul WBO în noiembrie, în fața americanului Chris Algieri, la Macao.