Campionul Simon Ammann s-a lovit violent la cap după o săritură de la 136 de metri
„Simon Ammann are o severă comoție cerebrală și contuzii grave, dar nu a suferit nicio fractură. El va rămâne în spitalul din Schwarzach și are nevoie de odihnă pentru a se recupera total”, a anunțat, miercuri, federația elvețiană.
Cvadruplul campion olimpic a căzut la a doua săritură după un salt de 136 de metri, lovindu-se violent la cap. El a fost inconștient și a fost evacuat rapid de serviciile de urgență.
Elvețianul de 33 de ani a suferit o comoție și în 2002 după o căzătură la Willingen, cu o lună înainte de a câștiga primele două titluri olimpice.