Supercupa României, la handbal feminin şi masculin, se va desfășura în sistem Turneu Final Four, la Piteşti.
Supercupa la handbal feminin va avea loc în 22-23 august, iar conform tragerii la sorţi de miercuri, în semifinale se vor duela Rapid Bucureşti – Gloria Bistriţa şi Dunărea Brăila – CSM Bucureşti.
Competiţia va fi găzduită de Piteşti Arena, pe 23 şi 24 august. În finala ediţiei de anul trecut, CSM Bucureşti a învins-o pe CS Rapid.
La masculin este prevăzut acelaşi sistem, însă în intervalul 24-25 august.
În semifinale vor juca Minaur Baia Mare – Potaissa Turda, respectiv CSM Constanţa – Dinamo Bucureşti. Finala pentru trofeu va avea loc în 25 august.
Preşedintele Federaţiei Române de Handbal (FRH), Constantin Din, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că se simte trist deoarece şi-ar fi dorit ca echipa naţională feminină a României să fie în acest moment la Jocurile Olimpice de la Paris.
„Mă simt trist, mi-aş fi dorit tare mult ca naţionala să fie acum la Jocurile Olimpice de la Paris. Nu ne-a lipsit foarte mult.
Din păcate, această ratare a venit la Campionatul European, acolo unde am avut parte de două meciuri în care echipa noastră nu s-a putut exprima la adevărata valoare din cauza arbitrajelor. Ar fi trebuit la acea competiţie să fim mult mai puternici şi să încercăm să trecem peste meciul cu Olanda şi să avem o altă abordare
Dar asta a fost atunci şi cred că pe viitor nu se va mai întâmpla să avem această dezamăgire, ca din cauze externe să nu avem rezultate foarte bune. Trebuie să fim puternici, să trecem peste toate obstacolele”, a spus el.
Din are încredere că prima reprezentativă feminină va fi prezentă totuşi la Los Angeles 2028.
„Eu cred că peste patru ani vom fi prezenţi la Jocurile Olimpice cu această echipă nouă, tânără şi ambiţioasă. Noi luăm fiecare competiţie în parte, o tratăm cu mare seriozitate, dar ne dorim mult să fim prezenţi la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice. Şi cred că putem să fim acolo”, a spus acesta.