Care sunt PRIMELE meciuri de la turneul Țiriac Open de la București
Turneul internaţional de tenis ATP 250 „Ţiriac Open”, dotat cu premii totale de 580.000 de euro, organizat de Fundaţia Ţiriac, are loc în perioada 14-21 aprilie 2024, la Bucureşti.
Competiția va fi transmisă în direct la Digi Sport, partidele vor avea loc în aer liber, pe zgură. Biletele de acces, disponibile exclusiv în mediul online, s-au pus în vânzare.
Care sunt PRIMELE meciuri de la turneul Țiriac Open care va începe azi
Cel mai longeviv eveniment sportiv din România şi, totodată, singurul turneu de tenis ATP 250 organizat în ţara noastră, „Ţiriac Open” se va desfăşura în incinta „Bazei Sportive Năstase/Marica”.
După opt ani de absenţă în România, turneul a ajuns la ediţia cu numărul 25.
„Tenisul se întoarce acasă. De data aceasta va rămâne în România. Ani de zile am aşteptat momentul acesta, mă bucur că a sosit. Vă aşteptăm pe toţi la turneu”, a declarat omul de afaceri Ion Ţiriac, conform unui comunicat al organizatorilor.
„Ediţia anului 2024 Ţiriac Open a reuşit să atragă la Bucureşti jucători renumiţi din circuitul ATP. Ne propunem să oferim o experienţă de top tuturor pasionaţilor de tenis, să asistăm la meciuri de înalt nivel susţinute de jucători de elită.
În plus, sperăm că, în viitorul apropiat, vom vedea şi sportivi români făcându-şi loc în clasamentele mondiale de tenis.
Acesta este motivul pentru care, în 2024, Fundaţia Ţiriac organizează mai multe turnee Futures, cu scopul de a oferi jucătorilor noştri şansa de a acumula experienţă în competiţii.
De asemenea, ne propunem să aducem un turneu ATP Challenger la Braşov, legat de evenimentul organizat la Iaşi, şi să oferim în acest fel jucătorilor ocazia de a concura la un nivel înalt”, a declarat Ion Ţiriac.
Francezul Adrian Mannarino era principalul favorit la „Ţiriac Open”, dar s-a retras în ultimul moment. Clasat pe locul 20 ATP, Adrian Mannarino avea cinci turnee câştigate în carieră, iar la 35 de ani traversează cea mai bună perioadă a carierei.
Marea vedetă va fi elvețianul Wawrinka, așa cum a scris ProSport. Triplu câștigător de Grand Slam, acesta intră în competiție din primul tur.
Cum arată primul tur de la Țiriac Open 2024?
Sâmbătă a avut loc și tragerea la sorți, în cadrul unei conferințe de presă la care a participat și Nadia Comăneci, alături de Ciprian Marica. Fostul mare fotbalist a preferat să nu fie în prim-plan, chiar dacă fără ajutorul său acest turneu nu ar fi avut loc.
Francisco Cerundolo (1) – tur liber
Richard Gasquet – Federico Coria
Luca Nardi – Thiago Seyboth Wild
Luciano Darderi – Mariano Navone (5)
Sebastian Korda (3) – tur liber
Thanasi Kokkinakis – jucător din calificări
David Goffin – Miomir Keckmanovic
Pedro Martinez (8) – jucător din calificări
Lorenzo Sonego (6) – Joao Fonseca
Aleksandar Kovacevic – jucător din calificări
Hugo Gaston – Arthur Rinderknech
Alexandro Tabilo (4) – tur liber
Nuno Borges (7) – Stan Wawrinka
Corentin Moutet – Denis Shapovalov
Marton Fucsovics – jucător din calificări
Tallon Griekspoor (2) – tur liber