Carmen Dan, mesaj important pentru suporterii dinamoviști despre noul stadion

Publicat: 29 05. 2018, 23:15
Actualizat: 25 03. 2019, 23:28

„Ca ministru și, în special, ca prima femeie ministru de interne, nu aș fi crezut că voi avea ocazia să vorbesc atât de mult de Clubul Dinamo în mandatul meu. Contextul anului trecut a făcut, însă, ca Dinamo să fie un subiect prioritar al agendei mele, iar asta pentru că mi-am dorit foarte mult ca acest Club să se întoarcă mai mult către suporterii săi și să le îndeplinească un vis – acela de a avea o arenă nouă, modernă, pe măsura așteptărilor celor pentru care Dinamo este, înainte de toate, o stare de spirit. Tuturor acestor fani dinamoviști le spun că proiectul noului stadion merge mai departe! Poate mai greu decât ne-am dorit, dar vă asigur că noul stadionul va exista!”, a declarat Carmen Dan, la gala de la Opera Națională București în cadrul căreia Clubul Sportiv Dinamo a sărbătorit 70 de ani de existență.

Cele patru stadioane din București care ar trebui să fie finalizate până la Campionatul European de Fotbal din 2020 ar trebui sa fie gata în următorii doi ani, când România va găzdui mai multe meciuri din campionat. Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Paul Stănescu, a declarat, la începutul lunii martie, că este posibil ca doar trei din aceste stadioane sa fie gata până la Euro 2020, lucrările la Dinamo aflându-se în întârziere.

România, alături de alte 12 țări, va fi co-organizatoare a Campionatului European din 2020 și va găzdui la București patru partide – trei din grupe și una din optimi. Pentru aceste meciuri, România va trebui sa aibă pregătite stadioanele Steaua, Dinamo, Rapid și Arcul de Triumf. Data estimată pentru finalizare este 30 martie 2020.