Cătălina Ponor împlinește astăzi 25 de ani

Publicat: 20 08. 2012, 11:00
Actualizat: 06 02. 2016, 03:51

Gimnasta Cătălina Ponor, dublă medaliată la Jocurile Olimpice de la Londra, împlinește luni 25 de ani, ea sărbătorindu-și ziua de naștere în seara precedentă, cu familia și prietenii.

La doar o săptămână de la revenirea de la JO de la Londra, la care a cucerit medalia de argint la sol și pe cea de bronz cu echipa României, Cătălina Ponor a avut un alt motiv de sărbătoare: împlinirea vârstei de 25 de ani. Petrecerea a avut loc duminică seara, la Constanța, cu toți cei dragi.

„Am sărbătorit duminică seara, pentru că ziua Cătălinei pica luni. Au fost cei dragi alături, familie și prieteni, a fost foarte frumos, cu de toate, și tort, și bucurii, și cadouri și bună dispoziție. M-am bucurat enorm că s-a simțit bine și că este fericită. Când îți vezi copilul fericit, e cel mai bine. Astăzi e de fapt ziua ei, dar Cătălina cel mai probabil se va odihni cam toată ziua”, a declarat Carmen Ponor, mama Cătălinei, pentru MEDIAFAX.

La 25 de ani, Cătălina este multiplă medaliată europeană, mondială și olimpică. Gimnasta a anunțat înaintea JO de la Londra că ar urma să-și încheie cariera, dar după revenirea acasă a spus că se mai gândește și că este posibil să participe la Campionatele Mondiale din 2013.