Câți bani pierd Jose Mourinho și Pep Guardiola din cauza Brexitului
Rezultatul referendumului din Marea Britanie îi afectează și pe doi dintre cei mai importanți mangeri din Premier League, Jose Mourinho și Pep Guardiola. Aproape 52% din britanici au votat ca țara lor să iasă din Uniunea Europeană, ceea ce a dus la o prăbușire a monedei naționale, lira sterlină. Din 1985, n-a mai cunoscut lira sterlină o asemenea cădere. Decizia luată de britanici afectează și salariile din Premier League.
Potrivit „Business Jornal”, Jose Mourinho și-a negociat la Manchester United un salariu anual de 10 milioane de lire sterline, adică în jur de 12,5 milioane de euro. Acum, din cauza deprecierii lirei sterline în fața monedei europene, managerul portughez va primi anual cu 700.000 de euro mai puțini bani.
Managerul lui Manchester City, Pep Guardiola, va pierde 1,5 milioane de euro din salariul de 25 de milioane de euro pe care-l va primi la semifinalista Ligii Campionilor, potrivit cotidianului Bild.