Prima pagină » Sport » Câți români s-au uitat la TV la finala Euro 2016, Portugalia-Franța

Câți români s-au uitat la TV la finala Euro 2016, Portugalia-Franța

Câți români s-au uitat la TV la finala Euro 2016, Portugalia-Franța
Detalii în articol

În minutul de maximă audiență, de la 22:31, peste 3.7 de milioane de telespectatori urmăreau meciul dintre Portugalia și Franța, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Pe segmentul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, Pro TV a fost lider de audiență cu 22.3 puncte de rating și o cotă de piață de 61.5%, următorul post clasat înregistrând rezultate de aproape zece ori mai mici: 2.3 puncte de rating și 6.3% cotă de piață.

Trofeul UEFA Euro 2016 a ajuns, în premieră, în Portugalia. Deși Cristiano Ronaldo s-a accidentat și a ieșit din teren după 20 de minute, portughezii au reușit să se mobilizeze și să câștige meciul în prelungiri.

Lusitanii au început meciul destul de hotărâți să câștige primul campionat european din istoria țării. Planurile le-au fost date peste cap în minutul 8, când Cristiano Ronaldo a fost faultat și accidentat de Payet, în urma unui duel violent. Deși a încercat să continue partida, Ronaldo a ieșit în minutul 23, fiind înlocuit cu Quaresma.

Niciuna dintre finalistele UEFA Euro 2016 nu a reușit să marcheze în timpul regulamentar de 90 de minute. Câștigătoarea turneului final a fost decisă în cea de-a doua repriză de prelungiri. În minutul 109, Eder a scapat singur și a șutat puternic din 20 de metri, reușind să aducă Portugaliei prima cupă continentală.

Ediția din 2016 a UEFA Euro a fost difuzată integral (toate cele 51 de meciuri) de către Dolce Sport (televiziune accesibilă doar abonaților Telekom), Pro TV difuzând cele mai importante 23 de meciuri ale Campionatul European de Fotbal, între 10 iunie și 10 iulie.

 

Citește și