Ce a putut să facă acest portar în secunda 44 a meciului
Un portar din liga a doua suedeză a fost eliminat după numai 44 de secunde de joc, pentru o intervenție stupidă cu mâna în afara careului, scrie Business Insider.
În secunda 44 a meciului dintre Hammarby și Orgryte, portarul oaspeților, Peter Abrahamsson, a ieșit din careu și a boxat o minge la 20 de metri.
Arbitrul a oprit imediat jocul și i-a arătat portarului cartonașul roșu. Cu un om în minus după numai 44 de secunde, Orgryte nu a rezistat și a pierdut meciul cu 3-0.