Prima pagină » Sport » Ce a văzut FROCH în ochii lui BUTE în runda a treia. Comentariul lui CTP

Ce a văzut FROCH în ochii lui BUTE în runda a treia. Comentariul lui CTP

Ce a văzut FROCH în ochii lui BUTE în runda a treia. Comentariul lui CTP
Ce doar un boxer poate să vadă

„Frică”, aceasta s-a văzut în ochii lui Lucian Bute în noaptea de sâmbătă, când a fost învins fără drept de apel de Froch, scrie Cristian Tudor Popescu, editorialist gândul, într-un comentariu care apare în ediția de azi a ziarului.

„Un boxer poate primi o mie de pumni în cap, cum spunea Leonard Doroftei, poate fi îngenuncheat, făcut K.O., dar este de neimaginat că l-ai putea vedea blocat mental de frică în ring. Pe Doroftei, că veni vorba, l-am văzut cu fața însângerată, cu ambii ochi aproape închiși, l-am văzut și la podea, dar nicio clipă Moșul n-a emanat frică”, constată CTP.

După victoria prin KO, Froch declara presei că, în timpul meciului, el însuși văzuse în ochii lui Bute „ceva ce numai un boxer poate să vadă”. „Nu cred că BUTE va dori revanșa pentru că m-am uitat în ochii lui în runda a treia și am văzut ceva care se scurgea din el, ceva ce numai un boxer poate vedea. Nu cred că va dori să lupte din nou, să lupte din nou cu mine. Sincer”.

Recomandarea video

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Han van Meegeren și operele lui Vermeer. Maestrul falsificator care i-a păcălit pe naziști